monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ecologiştii insistă: parc, nu aquapark

Primăria nu a decis încă, definitiv, locația pe care se va ridica aquapark-ul.

Zeci de clujeni au participat la finalul săptămânii trecute la o dezbatere "Cum amenajăm Parcul Est".

"Campania SOS Parcul Est atrage atenția de aproape un deceniu de importanța amenajării Parcului Est ca o zonă verde vitală pentru acestă parte a Clujului. Milităm pentru limitarea privatizării malurilor lacurilor și împotriva construcțiilor haotice pe spații verzi, asemenea aquapark-ului și a altor investiții imobiliare", se arată într-un comunicat remis presei.


"OAR Transilvania nu susține aquapark-ul unde propunem Parcul Est! Mai mult, în colaborare cu Primăria, OAR caută locații mai potrivite. Pentru gândirea temei de concurs pentru amenajarea parcului, preș OAR Transilvania a propus o colaborare pluridisciplinară ca să implice grupuri diversificate de specialiști, dar și de cetățeni, care s-au implicat în campania SOS Parcul Est. SOS a propus chiar să facă parte alături de Primărie și OAR în echipa care stabilește tema de concurs pentru amenajarea parcului", susţine Daniela Maier, președinte Ordinul Arhitecților din România (OAR), filiala Transilvania.

Claudiu Nistor, rezident în zona parcului, propune o alee pietonală la bugetare participativă, care să fie ulterior integrată în tema de concurs. Florica Sima, proprietară în Parcul Est, a accentuat necesitatea de a fi despăgubiți de către Primărie. Radu Mititean, directorul Clubul de Cicloturism Napoca, a subliniat că Primăria trebuie să facă imediat despăgubirile după adoptarea PUG-ului, mai ales că au fost prevăzute sume în bugetul local, dar nu au fost cheltuite.


Conform comunicatului, "o casă de avocatură a acționat în instanță municipalitatea pentru autorizarea ilegală a patru blocuri între cele două lacuri, pe spațiu verde, unde noi am propus Parcul Est. Două s-au construit, se speră blocarea celorlalte două".

Judit Veres-Szászka, de la Societatea Ornitologică Română - SOR, a amintit de ce zona adăpostește cea mai bogată avifaună a orașului.


Moderatorul dezbaterii, Adrian Dohotaru, inițiatorul campaniei SOS Parcul Est, a accentuat necesitatea de a invita în juriu ecologiști importanți, asemenea custozilor Parcului Natural Văcărești, "mai ales că modul în care se lucrează la tema de concurs poate să stea la bazele unui nou proiect legislativ. Inițiativa parlamentară țintește crearea de parcuri naturale urbane în toată România, în zonele care întrunesc condițiile de biodiversitate, nu doar în Delta Văcărești".

Propus de specialiști și societatea civilă încă din 2013 şi proiect câştigător în cadrul programului de bugetare participativă 2017, Parcul Est se pregătește de amenajare. De asemenea, în zona viitorul Parc Est, municipalitatea clujeană doreşte să realizeze un aqua park şi o bază sportivă.


Reprezentanții campaniei civice SOS Parcul Est au cerut în nenumărate rânduri ca aquaparkul să fie construit pe alt teren decât cel din Gheorgheni.

Emil Boc a explicat că este singura locaţie pe care Primăria o deţine, oraşul are nevoie de acest obiectiv și proiectul nu va afecta spaţiul verde. Ulterior, edilul a susţinut că proiectul se va face, doar că locația nu e definitivă.


“Locația inițială este aceea pe care o cunoașteți, în Becaș, în Gheorgheni. Am ținut cont de observațiile oamenilor cu privire la retrageri față de zona rezidențială și sunt acum distanțe generoase, dar, repet, subliniez, nu am închis discuția pe locație. Am închis discuția pe format, cum să arate proiectul, ca și structură. Două lucruri pot să vă spun, da, proiectul se va face, conceptul este acesta, locația nu este încă definitivă. Analizăm toate variantele posibile. Facem analiză cost-beneficii în fiecare caz în parte”, a susținut primarul Emil Boc.