monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Parcare și parc de joacă și agrement pentru floreșteni

Reprezentanții administrației locale Florești au anunțat că vor demara două lucrări importante în localitate.

Astfel, este vorba despre o parcare publică și un parc de joacă.

„Au început lucrările de realizare a parcării publice din zona ANL, care va deservi zona Cetatea Fetei și va avea peste 100 de locuri de parcare. Spre finele acestei luni vor începe și lucrările de realizare a Parcului de Joacă și Agrement de pe locația fostului Poligon, parc ce se va întinde pe o suprafața de peste 15.000 de mp”, a transmis Horia Șulea, primarul comunei Florești.
 


În urma Hotărârii nr.734 din 05.10.2016, imobilul care se afla în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale a fost transmis în domeniul public al comunei Florești, județul Cluj.
În textul hotărârii este specificat că terenul „se va utiliza în vederea înfințării unor spații de recreere, locuri de joacă și spații pentru activități sportive, în termen de 5 ani de la preluarea imobilului.

„În urma unui demers de peste 5 ani al primarului comunei Florești, Horia Șulea, Poligonul Mic din Florești a trecut din administrația MAPN în domeniul public al comunei, strict în vederea înfințării de spații de recreere în interes public. Până în prezent, s-a solicitat și obținut votul Deliberativului local pentru o serie de acte, avize, indicatori referitori la proiect etc. De asemenea, s-au realizat demersurile aferente cu Compania Națională de Investiții”, au transmit reprezentanții Primăriei Florești.


Astfel, conform planului, pe axa Nord-Sud de la Tăuțiului spre Tăuți se vor amenaja: un parc de joacă pentru copii, parcaje, casă de cultură (cu săli dedicate teatrului dramatic, muzical, săli de conferințe și cinematograf, o sală polivalentă, o sală de sport, parc polisportiv cu pisă de biciclete, pistă de alerare, terenuri de baschet, terenuri de tenis, terenuri de badminton (similar cu Baza Sportivă din Gheorgheni)”, au transmis reprezentanții administrației locale.