monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cascada sălbatică, mai puțin cunoscută, considerată un colț de rai, la mai puțin de 150 de km de Cluj

Pe Cheile Galbenei, în munţii Apuseni, o vale strâmtă, accesibilă doar cu ajutorul cablurilor şi al scărilor săpate în piatră, este cea mai frumoasă experienţă montană, mai ales la sfârşit de vară, când zilele nu mai sunt atât de toride.

Apa cascadei are puţin peste zece grade, iar fotografiile pe care le poţi face aici nu prea au egal în parcul natural Apuseni, informează Digi24.

„Circuitul Cheilor Galbenei e un traseu emblematic pentru Padiș. Dificultate medie, poate să îl facă aproape oricine, are un traseu mai tehnic, partea de chei, echipată cu lanțuri. Turistul ar trebui să aibă încălțăminte aderentă și obligatoriu apă, pentru că e o singură sursă de apă pe traseu”, spune Mihai Moruț, voluntar Salvamont Bihor.


Urmărim semnul special al Cheilor Galbenei, iar traseul iniţial este cât se poate de uşor. Întâlnim ciobani cu vacile la păscut, facem fotografii şi aşteptăm să se adune întreg grupul. Intrăm în pădure şi la un moment dat dăm de obstacol mai greu de trecut: apa.

Reuşim să traversăm pârâul fără incidente notabile şi ne continuăm traseul. Trecem de peştera Focul Viu şi ne îndreptăm spre Pietrele Galbenei, un punct de belvedere de o rară frumuseţe. Pe drum, întâlnim şi alţi pasionaţi ai muntelui.


„Din Cluj-Napoca. Nu e prima dată când facem traseul, l-am reluat, sunt cadru didactic și deseori fac și elevii astfel de drumeții. Frumusețile acestei zone sunt inedite și merită a fi vizitate și parcurse cu piciorul”, spune un turist.

Ajungem la pietre, iar priveliştea care ni se arată ne taie răsuflarea. Ameţitor este însă şi hăul care ni se cască la picioare. De aici se văd şi alte trasee din zonă pe care le putem încerca.


Cascada Evantai este punctul de atracţie al cheilor, mai ales după ploile abundente din ultimele săptămâni.

Etichete: turisti