monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc, ÎN RĂZBOI cu șoferii: „Vom amplasa radare și vor rămâne fără permis cei care intră pe benzile de autobuz!”

Emil Boc este pregătit să intre într-un adevărat război cu șoferii clujeni după ultimele declarații făcute.

Edilul clujului a anunțat că toți șoferii care vor fi prinși că intră pe benzile dedicate autobuzelor vor rămâne fără carnet de conducere, la fel cum se va întâmpla și cu tinerii care se întrec pe străzile din centrul orașului.

„Am discutat cu reprezentații Poliției și vor fi controale mixte.Ar trebui să aibă grijă cei care se întrec, mulți vor rămâne fără carnet. Am înțeles că s-au mutat liniuțele dimineața, pe la 05:00. Nu voi abandona la proiectul de a avea radare fixe amplasate în oraș, deoarece vrem un oraș civilizat. Depinde de modul în care Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ne va da aprobarea, la Inspectoratul de Poliție Județean avem o deschidere și o colaborare foarte bune. Nu vom pune în tot orașul, doar în anumite zone în care se va impune. În plus, vor fi semnalizate să știe tot poporul”, a declarat Emil Boc, după ce au fost mai multe reclamații cu privire la șoferii care se întrec pe Calea Dorobanților.


Primarul Clujului a anunțat că măsuri similare vor fi luate și împotriva șoferilor care vor pătrunde pe benzile de autobuz după ce stâlpișorii metalici care separau benzile au fost eliminați.

„Am văzut că peste tot în Europa sunt doar semnalizate benzile speciale pentru autobuz și nu există astfel de stâlpișori. Am luat decizia de a-i elimina pentru că se adună foarte mult praf între ei, iar pe durata iernii nu vom putea deszapezi la capacitate maximă. E foarte important ca șoferii să știe că pot rămâne fără carnet dacă încurcă circulația autobuzelor pe benzile respective”, a mai spus  Boc.