monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Directorul aeroportului din Cluj a participat la o ședință despre protecția mediului la Tel Aviv

David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a participat în data de 17 septembrie la ședința de board a Airport Council International Europa, care s-a desfășurat la Tel Aviv.

Pe parcursul întâlnirii au fost analizate principalele schimbări care pot surveni ca urmare a viitoarelor politici ale noii ComisiiEuropene. Este de așteptat ca problemele de protecția mediului și propunerile privind răspunsul la schimbările climatice să aibă influențe semnificative pentru aeroporturi.

Deși sunt responsabile doar de aproximativ 2-5% din totalul emisiilor de carbon la nivel mondial, aeroporturile europene dej as-au angajat într-un program ambițios de reducere la zero aemisiilor de carbon până în anul 2050.


Prioritățile ACI Europe în perioada următoare vor fi de asemenea și conectivitatea, lipsa capacității din punct de vedere al infrastructurii, tarifele aeroportuare și cooperarea cu ceilalți parteneri.

Învederearealizăriiobiectivelor, ACI Europa vaorganizaîntâlniri cu viitorulcomisareuropeanpentru transport, comisiile de specialitate din ParlamentulEuropean șiorganismelespecializate ale ComisieiEuropene.

Etichete: david ciceo tel aviv