Actualitate
La Cluj 58 de treceri de pietoni au sisteme acustice pentru nevăzători
58 treceri de pietoni cu semnal sonor și 52 treceri de pietoni cu marcaj tactil pentru persoanele cu deficiențe de vedere sunt în Cluj-Napoca.
Astăzi a fost montat cel de al 58-lea sistem de dispozitive acustice pentru nevăzători la trecerea de pietoni din intersecția Piața Unirii cu B-dul Eroilor (în fața sediului Primăriei).
Primăria municipiului Cluj-Napoca a continuat implementarea proiectului început anul trecut, privind îmbunătățirea dispozitivelor de semnalizare rutieră pentru persoanele cu deficiențe de vedere.
În prezent, la nivelul municipiului Cluj-Napoca există 58 treceri de pietoni cu semnal sonor și 52 treceri de pietoni cu marcaj tactil, în suprafață de 450 mp, care sporesc siguranța persoanelor cu deficiențe de vedere în trafic.
Municipalitatea va continua amplasarea de astfel de dispozitive și alte proiecte pentru creșterea siguranței persoanelor cu dizabilități în Municipiul Cluj-Napoca.