Actualitate
Sfinţirea bisericii „Înălţarea Domnului” din Cluj-Napoca
Un eveniment important pentru Clujul ortodox, va avea loc duminică, 2 octombrie 2011, când va fi sfinţită biserica cu hramul „Înalţarea Domnului” din Cluj-Napoca, una din cele mai impunătoare ca arhitectură, dar şi locaşul de rugăciune al uneia dintre cele mai active misionar parohii din oraş.
La încheierea slujbei, Mitropolitul Andrei va acorda d-lui Ioan Hristea, patronul firmei Secpral din Cluj-Napoca „Crucea transilvană”, cea mai înaltă distincţie pentru mireni a Arhiepiscopiei Clujului, pentru sprijinul generos acordat la ctitorirea Bisericii „Înălţarea Domnului”. Preoţilor le vor fi acordate distincţii, iar celor care au sprijinit prin efortul lor ridicarea noului lăcaş de cult, Înaltpreasfinţitul Andrei le va acorda „Diploma de aleasă cinstire”.
În toată ziua sfinţirii bisericii, credincioşii vor putea intra în sfântul altar şi să sărute sfânta masă, fiind singurul moment în care acest lucru le este permis şi femeilor.
Parohia „Înălţarea Domnului” a fost înfiinţată la 1 martie 1992, având ca lăcaş de rugăciune, capela de pe strada Septimiu Albini nr. 10, fiind păstorită până la 1 noiembrie 1996 de regretatul preot Traian Herdea. Terenul pe care s-a zidit acest sfânt locaş a fost concesionat în anul 1997 de către Primăria Cluj-Napoca. În data de 16 noiembrie 1997, vrednicul de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit BARTOLOMEU ANANIA a sfinţit piatra de temelie a bisericii cu hramul „Înălţarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca.
Proiectul bisericii a fost realizat de SC Lexel SA din Cluj-Napoca, prin inspiraţia şi strădania arhitectului Alexandru Lădariu şi a inginerului Simion Chichişan şi poartă amprenta inegalabilei arte bizantine, care îi oferă privitorului şansa de a contempla imaginea veşnicei frumuseţi a lui Dumnezeu. Construcţia întregii biserici s-a realizat între anii 2000-2011 sub coordonarea vrednicului părinte paroh Ioan Turc, prin contribuţia bunilor credincioşi ai parohiei, care au fost cei mai importanţi susţinători morali şi financiari, în sprijinul cărora s-au implicat cu generozitate şi jertfelnicie, sponsori şi donatori (în mod special familia Ioan Hristea), alături de Guvernul României, Ministerul Culturii şi Cultelor, Consiliul Local al Municipiului Turda şi Consiliul Judeţean Cluj.
Pictura în tehnica „a fresco” a fost executată de către pictorul Pr. Damian Tuluc din Mociu şi echipa Sfinţiei sale, iar iconostasul în lemn de tei a fost realizat de meşterul sculptor Nicolae Câmpean din Dej-Sânmărghita şi a fost împodobit cu icoanele realizate de către pictorul Prof. Pompei Ungureanu din Cluj-Napoca.
În prezent, la biserica „Înălţarea Domnului” de pe strada Aurel Suciu slujeşte, alături de părintele paroh Ioan Truc, preotul Bogdan Ivanov, secretar eparhial şi purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului.
Pr. Bogdan Ivanov