monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Străzi închise și restricții de circulație cu ocazia Zilelor Clujului

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță instituirea unor restricții de circulație cu ocazia Zilelor Clujului – ediția a 9-a, ce se vor desfășura în perioada 27-30 septembrie.

restricționarea circulației rutiere pe banda trei a  Pieței Unirii, latura de est până în dreptul Muzeului de Artă, începând din data de 25 septembrie, ora 12.00, până în data de 1 octombrie, ora 23.00;

restricţionarea circulaţiei rutiere în Piaţa Unirii, Str Napoca, Str. Universităţii şi B-dul Eroilor după următorul program:


  - Vineri, 27 septembrie între orele 17.00 – 23.00 (când situaţia o impune);

  - Sâmbătă, 28 septembrie între orele 16.30 – 23.00;


  - Duminică, 29 septembrie între orele 18.00 – 23.00 (sau în momentul în care se impune);

  - Luni, 30 septembrie între orele 18.00 – 23.00 (când situaţia o impune). 


restricţionarea secvenţială şi  parţială a circulaţiei rutiere pe str. Napoca, B-dul Eroilor, str. Universității, str. I.C. Brătianu în data de 30 septembrie între orele 10.00 – 13.00, cu ocazia Marșului Aniversar al Universităților Clujene;

închiderea circulației rutiere și  eliberarea parcărilor pe str. S.Micu din data de 27 septembrie 2019 orele 23.00 până în data de 28 septembrie 2019 orele 23.00;


eliberarea parcărilor din data de 28 septembrie orele 00.00 și închiderea traficului rutier în data de 28 septembrie între orele 13.00 – 23.00 pe str. Iuliu Maniu de la intersecția cu Piața Unirii până la intersecția cu str. Janos Bolyai, cu ocazia Mesei Comunității;

restricţionarea circulaţiei rutiere pe str. M. Kogălniceanu, str. Emanuel  de Martonne și str. Herman Oberth din data de 25 septembrie orele 22.00, până în data de 30 septembrie, orele 06.00, cu excepția autobuzelor școlare și eliberarea parcărilor din data de 25 septembrie orele 00.00 de la str. Emanuel  de Martonne până la str. Kovacs Deszo;


 restricţionarea totală a circulaţiei rutiere în ziua de sâmbătă, 28 septembrie între orele 17.00 – 18.00, cu ocazia paradei “Zilelor Clujului”, pe următorul traseu: str. Napoca – Piaţa Unirii – B-dul Eroilor şi restricționarea secvențială și parțială a circulației rutiere pe traseul Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989;

închiderea circulației rutiere în data de 29 septembrie între orele 09.30 – 11.30, pe str. G. Coșbuc de la Splaiul Independenței până la Aleea Stadion cu ocazia Crosului Epilepsy Challenge.