monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Se închide rampa de gunoi de la Pata Rât? După 8 ani și costuri fabuloase

Consiliul Județean Cluj a anunțat, din nou, că lucrările de închidere a rampei de deșeuri de la Pata Rât sunt aproape de finalizare.

“După finalizarea închiderii depozitelor neconforme de deșeuri de la Dej, Gherla, Huedin și Turda, până la finalul lunii octombrie rampa de la Pata Rât va fi acoperită, respectiv impermeabilizată, în întregime. În locul acestei rampe vechi de peste 50 de ani, pe care forul administrativ județean a decis să o închidă din bani europeni, anul acesta va fi finalizată prima celulă ecologică, conformă, din cadrul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât a ajuns o afacere de zeci de milioane de euro. Reamintim că forul județean “închide” groapa de la Pata Rât în fiecare lună...de 8 ani!


În 2011, când Consiliul Judeţean anunţa pentru prima dată că începe lucrările la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) se vorbea despre închiderea rampelor de gunoi neconforme din judeţ. Atunci, preşedintele instituţiei era Alin Tişe.

În 2014, Consiliul Judeţean anunţa că lucrările la CMID se vor finaliza în decembrie 2015, iar închiderea şi ecologizarea celor şase depozite de deşeuri neconforme din judeţul Cluj, respectiv Pata Rât, Dej, Gherla, Huedin, Turda, Câmpia Turzii, era estimată a se finaliza în decembrie 2015. La acea vreme, Horea Uioreanu, preşedintele de atunci a Consiliului Judeţean, era arestat preventiv pentru fapte de corupţie, iar conducerea instituţiei era asigurată de Vakar Istvan.


În iunie 2015, Asocierea SC Nord Conforest SA - SC Finara Consult SRL - SC Interdevelopment SRL a câştigat o licitaţie în valoare de 6 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene, pentru închiderea şi ecologizarea rampei de gunoi de la Pata Rât, în total 18 hectare de teren.

Imediat după câștigarea licitației, Nord Conforest a sesizat Consiliul Judeţean despre faptul că pe fosta rampă de gunoi a oraşului au fost depozitate suplimentar peste 500.000 metri cubi de deşeuri.


Timpul a trecut fără ca în teren să înceapă lucrările propriu-zise, iar în luna mai 2016, după solicitări repetate de suplimentare a contractului pentru „închiderea ecologică” a gropii de gunoi de la Pata Rât, consilierii județeni de la acea vreme au cedat, suspect de ușor, și au alocat 800.000 de euro firmei Nord Conforest pentru presupuse cheltuieli cu stingerea incendiului de la groapa de gunoi de la Pata Rât.

Apoi, într-o ședință din decembrie 2016, consilierii judeţeni au mai aprobat alocarea sumei de 1,3 milioane de euro fără TVA “cheltuieli neeligibile suplimentare necesare închiderii şi ecologizării deşeurilor depozitate la Pata Rât”.


În noul mandat, Alin Tişe a anunţat la interval de 2 luni că se închide Pata Rât.