Actualitate
Accident la Raliul Clujului, Proba Specială 4 Florești - FOTO
Un accident a avut loc în cadrul Transilvania Rally la Proba Specială 4 Florești vineri seara.
A şaptea rundă din Campionatul Naţional de Raliuri 2019 se dispută în aceste zile la Cluj. Transilvania Rally powered by Ford are loc între 26 şi 28 septembrie şi se bucură de o participare numeroasă din partea sportivilor.
Echipajul Simone Tempestini / Sergiu Itu, este lider în clasamentul general al Total Transilvania Rally powered by Ford după prima zi de concurs. Campionul naţional en-titre, aflat la volanul unui Hyundai i20 R5, a câştigat 3 din cele 4 probe ale zilei, „Beliş 1” (13,35 km), „Mărişel” (11,55 km) şi „Floreşti 1” (7,10 km), iar speciala „Căpuşu Mare” (25,05 Km) a fost suspendată din motive tehnice. Echipajul sibian Sebastian Barbu / Bogdan Iancu se află pe poziţia secundă în clasamentul provizoriu, la o distanţă de puţin peste 20 de secunde de lider, iar pe trei se situează un alt echipaj Napoca Rally Academy, Bogdan Marişca / Sebastian Itu. Liderul la zi în Campionatul Naţional, Valentin Porcişteanu, alături de copilotul său Dan Dobre, ocupă locul 4, în timp ce Dan Gîrtofan, care a încheiat toate cele 6 etape de până acum din circuitul intern pe podium, a fost nevoit să abadoneze după ce turbina maşinii a cedat imediat după start.
Simone Tempestini şi Sergiu Itu conduc şi în clasamentul TER, fiind urmaţi la 18 secunde de belgienii Joachim Wagemans şi Francois Geerlandt, iar pe poziţia a treia se află echipajul S. Barbu / B. Iancu. La două roţi motrice lideri sunt Mihnea Mureşan şi Alina Pop de la NRA, iar la juniori şi la clasa RC5 conduc fraţii Maior, Norbert şi Francesca. La Cupa Dacia lider după prima zi este echipajul Dragoş Popa / Sorin Colceriu, în timp ce în cealaltă competiţie monomarcă, Cupa Suzuki, conduce Dănuţ Budai.
Raliul Transilvaniei continuă sâmbătă, cu probele speciale „Beliş 2” (13,35 km), „Dângău 1” (30,17 km), „Floreşti 2” (7,10 km), „Dângău 2” (30,17 km),
„Floreşti 3” (7,10 km) şi Super Speciala „Cluj Arena” (2,45 km). Vă reamintim că circulaţia va fi restricţionată pe „Beliş” între orele 08:00 – 12:00, pe „Dângău” între 9:00-16:00, pe „Floreşti” între 10:00 – 17:00, iar în zona stadionului Cluj Arena şi a Sălii Polivalente între orele 13:00 – 19:30.