monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Au fost sau nu curăţate malurile Someşului? Adrian Dohotaru: “Nu îți e rușine, Șulea?!”

Primăria comunei Florești a fost amendată cu 35.000 de lei pentru că nu a curăţat malurile Someşului de gunoaie. Este a treia sancțiune contravențională aplicată de Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa în decursul acestui an, după un avertisment și o amendă de 75.000 de lei.

Săptămâna trecută, Primăria Florești a anunţat că a început igienizarea malurilor Someșului, după ce în vară au apărut imagini apocaliptice cu mizerii de nedescris în zonă. Horia Șulea spune că pentru el prioritatea a fost inaugurarea școlii din comună.

“Am ajuns și aici. În urma rectificării bugetare și a finalizării lucrărilor titanice de la școală și creșă, am ajuns și la igienizarea malurilor Someșului. O acțiune avută în vedere încă din primăvara acestui an, dar, din lipsă de fonduri și datorită stringenței de a finaliza cele două unități educaționale, iată, demarată doar acum, când pârghiile legal financiare au permis. S-a intervenit la curățarea albiei și s-a solicitat factorilor responsabili în acest sens găsirea unei soluții pentru îndiguirea malurilor”, a spus primarul din Florești pe Facebook.


Deputatul Adrian Dohotaru susţine că, în realitate, primarul din Floreşti “a făcut curățenie pe 50 de metri şi că au mai rămas vreo 5 kilometri”.

„E plin de deșeuri între Florești și Cluj, dar și în Cluj. Am documentat situația și malurile sunt extrem de poluate. Primarul a anunțat că trebuie îndiguite malurile. Mare prostie ar fi! El se gândește că gunoaiele nu mai sunt prinse în pământ, copaci și vegetatie, dacă sunt îndiguite. Adică să nu mai stea în Florești, să vină direct la Cluj! Îndiguirea e cu atât mai periculoasă cu cât în zona Floreștiului și Companiei de Apă Someș SA a rămas una din puținele zone sălbatice ale Clujului și ale râului, unde avem zeci de specii de păsări, căprioare, porci mistreți, o biodiversitate cum nu visăm. Dar există alternative la poluarea Someșului cu deșeuri! Putem amenaja cateva spații verzi, putem avea mai multe plaje pentru clujeni și floresteni. În zonele unde se aruncă, trebuie realizate neapărat contracte de salubritate pentru că nu sunt, apoi instalate camere și amendați contravenienții sever. Cine aruncă deșeuri din construcții să fie amendat și mai dur”, susţine Dohotaru.


Dohotaru a postat zeci de fotografii cu gunoaiele de pe malurile Someșului: deșeurile de electrocasnice, acumulatori auto, moloz din construcții, inclusiv canapele.

Între timp, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa au reverificat modul în care Primăria comunei Florești a realizat măsurile care îi revin pentru ecologizarea cursurilor de apă din arealul administrat.


“Inspectorii instituției noastre au constatat că măsurile trasate la controalele anterioare nu au fost realizate. Acestea vizează desfiinţarea depozitelor necontrolate, organizarea serviciului public de salubritate, elaborarea programelor proprii de igienizare, care să cuprindă lucrări necesare pentru asigurarea stării de curăţenie corespunzătoare pe cursurile de apă din arealul administrat, amplasarea plăcuțelor avertizoare și a camerelor de supraveghere. Prin urmare, Primăria Florești a fost amendată contravențional cu 35.000 de lei. Este a treia sancțiune contravențională aplicată în decursul acestui an, după un avertisment și o amendă de 75.000 de lei. Referitor la declarația domnului primar Horia Șulea «[…] s-a solicitat factorilor responsabili în acest sens găsirea unei soluții pentru îndiguirea malurilor», precizăm că Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa promovează și realizează investiții exclusiv pentru apărarea cetățenilor împotriva inundațiilor, nu pentru prevenirea poluării apelor din cauza deșeurilor antrenate de pe maluri, responsabilitatea înlăturării acestora revenindu-i administrației locale”, transmite Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa.