monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Afaceri cu morți la Cluj. Patronul unei firme de pompe funebre, trimis în judecată. Primea informații despre decedați de la un angajat al Serviciului de Ambulanță

Un administrator al unei firme, care ar fi utilizat în folosul societăţii date despre pacienţi furnizate de un voluntar din cadrul Serviciului de Ambulanţă Cluj, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru complicitate la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Potrivit unui comunicat al DGA Cluj, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis rechizitoriu faţă de un inculpat, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate în formă continuată la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (12 acte materiale).

În fapt, arată sursa citată, la data de 13 ianuarie 2015, ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de complicitate în formă continuată la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, de angajaţi cu funcţii de conducere şi alţi funcţionari din cadrul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Cluj, respectiv angajaţi ai unei societăţi comerciale, având ca principal obiect de activitate servicii funerare.


"S-a reţinut că pe baza înţelegerii voluntare, având ca obiect obţinerea unor câştiguri facile, un voluntar din cadrul Serviciului de Ambulanţă Cluj obţinea de la angajaţii din cadrul dispeceratului date privind persoane cu privire la care au fost efectuate apeluri de solicitare a intervenţiei de urgenţă şi care au decedat, informaţii pe care le furniza inculpatului, administrator al societăţii comerciale, pe baza cărora angajaţii societăţii prestau servicii de această natură, cu prioritate faţă de alte societăţi care activează în acelaşi domeniu", se menţionează în comunicat.

În schimbul datelor furnizate, precizează DGA, voluntarul din cadrul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Cluj ar fi primit de la administratorul societăţii sume de bani cuprinse între 600 şi 800 de lei pentru un caz, sume din care, la rândul său, remitea aproximativ 100 - 200 de lei dispecerului şi, după caz, câte 125 - 250 lei membrilor echipajului de pe ambulanţă.


Anterior, au fost încheiate 3 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei faţă de alte persoane cercetate în cauza respectivă, menţionează DGA Cluj.