monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Festivalul „Puck”, la majorat. Spectacole de teatru din 7 țări vor fi jucate pe scena din Cluj

Clujul va găzdui în curând cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional „Puck”, eveniment care va aduce în fața publicului spectacole de teatru și artiști din șapte țări: Canada, Japonia, Spania, Grecia, Ungaria, Italia și România.

Festivalul Internațional „Puck” 2019 va avea loc între 14 și 18 octombrie. Spectacolele vor fi prezentate pe scenele Casei de Cultură a Studenților, a Teatrului Național și Operei Naționale Române, Academiei Naționale de Muzică ”Gheorghe Dima”, Universității „Babeș-Bolyai” (UBB), Universității Sapientia și Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca.

Pe lângă spectacolele artiștilor și trupelor din program, vor avea loc și reprezentații ale studenților de la Facultatea de Teatru și Film  din cadrul UBB, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografica (UNATC) I. L. Caragiale din București, Universitatea de Artă Teatrală și Film din Budapesta (Ungaria) și Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Proiectul „Întâlnirea studenților păpușari” se află la cea de-a doua ediție și este realizată în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca. De asemenea, proiectul le mai oferă studenților participanți șansa de a lua parte la atelierul „Stop motion in Puppetry” susținut de artista canadiană Magali Chouinard, precum și workshopul de Commedia dell’ arte susținut de artistul italian Gaspare Nasuto.


O altă noutate a ediției va fi „Întâlnirea artiștilor păpușari maghiari”, proiect care va reuni în cadrul festivalului 60 de artiști profesioniști din România și Ungaria, precum și 40 de studenți și cadre didactice din cele două țări. Între altele, se urmărește promovarea dialogului intercultural între companii teatrale profesioniste de limbă maghiară (din Budapesta, Debrecen, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Oradea). Proiectul este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice (DRI) din cadrul Guvernului României.