monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Parcul cu „aspect dezolant” din centrul Clujului va fi reabilitat cu 3,8 mil. €!

În vara anului 2012, în urma unei furtuni, mai mult de jumătate din arborii parcului din spatele Teatrului Național au fost rupţi sau afectaţi, fenomen ce a creat parcului un aspect dezolant.

Parcul din spatele Teatrului Naţional este frecventat zilnic de părinţii cu copii datorită locurilor de joacă amenajate în acel perimetru, iar aleile sun traversate în fiecare zi de sute de persoane.

Lucrări de reparaţii serioase nu s-au mai făcut de ani buni în parcul din Piaţa Ştefan cel Mare. Acest lucru se vede în principal în cazul aleilor, betonul fiind crăpat serios şi presărat cu gropi în mai multe locuri. Din cauza vechimii ultimelor lucrări, asfaltul este foarte degradat, în unele porţiuni este atât de “măcinat” încât se vede solul, iar de-a lungul aleilor, bordurile nici nu mai există, între alei şi gard fiind doar pământ. Mai mult, când plouă serios, lângă aleile betonate se formează bălţi de dimensiuni mari.

Acum, toate acestea ar putea deveni istorie, după ce consilierii locali vor aproba documentaţia şi indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea şi modernizarea Parcului Ştefan cel Mare.


Parcul Ştefan cel Mare este situat în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, în apropierea Pieţei Avram Iancu, fiind delimitat de Bulevardul Eroilor, strada Piaţa Ştefan cel Mare şi de Aleea Învăţătorului.

În prezent, Parcul Ştefan cel Mare este un parc cu arbori îmbătrâniţi, mobilier urban vechi (aparate de joacă pentru copii, bănci, coşuri de gunoi, gard metalic), care nu mai prezintă nicio estetică urbană. Parcul prezintă un deficit de spaţiu verde, iar Primăria doreşte ca parcului să îi fie redat aspectul modern.


Modernizarea parcului va costa 17,9 milioane lei (3,8 milioane de euro), iar durata de realizare a investiţiei este de 12 luni. Finanţarea se va face din bugetul local.

Parcul este situat în Piaţa Ştefan cel Mare, cuprinzând esplanada şi spaţiile verzi aferente clădirii Teatrului Naţional Cluj, având o suprafaţă de 12.384 mp din care suprafaţă de spaţiu verde 6219 mp, suprafaţă alei 1688 mp, suprafaţă pavele 189 mp, iar restul de suprafaţă cuprinde parcări amenajate, alei betonate şi asfaltate.


Denumit Mica Promenadă, parcul a fost amenajt pentru prima dată în anul 1885 şi de-a lungul timpului a suferit modificări.

Pentru reabilitarea parcului, Primăria propune următoarele: eliminarea arborilor şi arbuştilor degradaţi şi a celor fără valoare estetică şi înlocuirea lor cu noi arbori şi arbuşti, gazonare şi plantare de noi specii de plante; modernizarea aleilor, realizarea unui singur acces auto pentru maşinile de intervenţie, realizarea de accese pietonale şi pentru biciclete; instalaţia de iluminat va cuprinde corpuri de iluminat cu proiectoare; va fi montat un sistem de irigaţii automatizat