monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Consiliul Județean bagă mâna adânc în buzunar: uscătoare de păr, dezumidificatoare, tunel de acces și reparații la Cluj Arena

Consiliul Județean Cluj a anunțat o serie de achiziții publice care vizează modernizarea și dotarea stadionului din Parcul Central, finalizat în octombrie 2011. 249.400 lei (fără TVA) este suma totală pusă la bătaie de administrația județeană.

Cluj Arena, foto: Brett Martin

Astfel, printre dorințele forului județean se numără un tunel extensibil automat la standarde UEFA și FIFA, dezumidificatoare profesionale pentru dotarea vestiarelor (băilor) la tribuna II, dar și câteva uscătoare de păr hoteliere, tot pentru vestiarele tribunei II. Mai mult decât atât, CJ Cluj anunță lucrări de reparații pentru vestiarele sălilor de sport de la tribunele I și II din incinta stadionului.

Valoarea totală estimată de Consiliul Județean pentru tunelul extensibil automat se ridică la 55.000 lei (fără TVA). Acesta ar urma să aibă o înălțime de 2,4 metri, o lungime de 8 metri, respectiv o lățime de 5 metri. Mai departe, pentru două dezumidificatoarea profesionale, forul județean pune la bătaie 34.000 lei (fără TVA), impunând condiția ca acestea să fie livrate la Direcția de Administare și Exploatare a Stadionului Cluj Arena în maximum 30 de zile.


Pentru șase uscătoare de păr hoteliere, care vor intra în dotarea vestiarelor de la tribuna a II-a, CJ Cluj scoate din „buzunar” 5.400 lei (fără TVA). Așadar, 900 de lei ar costa un uscător de păr achiziționat de forul județean; conform unei simple căutări pe Google fiind vorba de unul dintre cele mai piperate prețuri. Potrivit caietului de sarcini, acestea ar urma să fie folosite de abonați și sportivi, în special iarna, pentru „a evita disconfortul creat de anotimpul rece”. Consiliul Județean motivează achiziția prin faptul că, în prezent, în vestiare există uscătoare de păr care „sunt defecte din cauza uzurii la care sunt supuse”.

Nu în ultimul rând, cei mai mulți bani – 155.000 lei (fără TVA) – merg pentru lucrările de reparații ale vestiarelor sălilor de sport de la tribunele I și II. Consiliul Județean a înșiruit o listă lungă cu lucrările ce urmează a fi executate, de la desfacerea gresiei și a faianței, curățarea pereților, tavanelor și eliminarea zonelor afectate de condens sau reparații tencuieli interioare, până la turnare șapă hidroizolantă în zona dușurilor și grupurilor sanitare, montare de gresie și pardoseală sau înlocuire conducte de canalizare menajeră.


Lucrările se vor efectua pe o suprafață utilă de 135,4 mp la tribuna I, respectiv de 150,60 mp la tribuna II, potrivit caietului de sarcini. „Se va constitui garanție de bună execuție în cuantum de 10% din valoarea contractului fără TVA. Garanția de bună execuție se constituie în termen de 5 zile lucrătoare de la semnarea contractului de achiziție publică”, se mai arată în documentul publicat de CJ Cluj.

Cluj Arena a fost inaugurat în octombrie 2011 și a costat Consiliul Județean Cluj 45 milioane de euro. Are o capacitate de 30.596 locuri la competițiile sportive și 55.000 locuri la concerte. Stadionul a fost construit de consorţiul format din ACI Cluj, Con-A Sibiu (ambele societăţi cu capital 100% românesc), Transilvania Construcţii, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), Dico şi Ţigănaş, Bogart Construct SRL, DAS Engineering şi Grup 4 Instalaţii la cele mai noi standarde UEFA şi FIFA, pe locul vechiului „Ion Moina”.