monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ziua Națiunilor Unite, sărbătorită cu o expoziție culinară internațională la Royal School in Transylvania (P)

Vineri, Royal School in Transylvania din Cluj-Napoca a sărbătorit – prin intermediul elevilor, părinților și profesorilor săi – Ziua Națiunilor Unite.

Fixată în mod tradițional în data de 24 octombrie, școala clujeană a devansat aniversarea în acest sfârșit de săptămână printr-o expoziție de mâncăruri tradiționale ale principalelor țări din care provin elevii acestei școli.
Îmbrăcați – mulți dintre ei – în costume tradiționale, copiii au gustat produsele alimentare, bucurându-se de o experiența culinară inedită. Au fost reprezentate bucătăria românească și cea franțuzească, canadiană și cea indiană, reunind experiența culinară de pe mai multe continente.
Decizia de a aniversa Ziua Națiunilor Unite prin intermediul mâncăturilor tradiționale s-a născut în mod natural, Royal School in Transylvania din Cluj-Napoca fiind o școală internațională, mică – având doar 138 de elevi, însă reunind elevi provenind din 23 de state ale lumii.
De asemenea, s-a dansat și s-a cântat, iar mai apoi s-a organizat o paradă a drapelelor naționale.
Royal School in Transylvania reprezintă - pentru clujeni şi cei din zona Transilvaniei - o alegere excelentă pentru cei care caută o alternativă cu diferenţe majore faţă de sistemul românesc de învăţământ.
Actualmente, elevii şcolii provin din 23 de ţări diferite. Multiculturalismul şi simţul civic al cetăţeanului educat la nivel global sunt la ele acasă. Fiind o şcoală mică, atmosfera familială îşi lasă o puternică amprentă pe formarea tinerilor, cu credințe și norme de viață specifice. Te simţi bine făcând parte din această comunitate!
Situată în zona centrală a Clujului, şcoala are sediul într-o clădire modernă, certificată verde (CBC), beneficiază de dotări care satisfac cerinţele severe europene din domeniu, oferind un mediu creativ unic, vesel şi sănătos pentru educarea şi creşterea copiilor. Educaţia centrată pe elev, clasele cu număr redus de tineri (cel mult 20 de elevi într-o clasă), cu profesori dedicaţi şi pasionaţi de pregătire continuă, cu dorința de a împărtăşi din experienţa lor (raportul elevi–profesori este de 4 la 1), face ca învăţarea să fie un proces natural şi plăcut.
La Royal School in Transylvania predarea se face exclusiv în limba engleză, conform National Curriculum of England (NC) şi Cambridge Assessment International Examination (CAIE). Este important de știut că acest CAIE este cel mai mare furnizor non-guvernamental de examene și calificări din lume. A face parte din comunitatea CAIE înseamnă că Royal School are acces la cele mai bune resurse primare, secundare şi avansate disponibile la ora actuală oriunde în lume.
Royal School este unică prin faptul că foloseşte ce e mai bun din cele două programe, pentru a se asigura că are o ofertă academică puternică şi de încredere – probabil cea mai bună ofertă din lume. În școală, începând cu vârsta de 7 ani, se oferă învăţarea unei limbi moderne şi suplimentar exersarea, cultivarea limbii materne: română, maghiară, germană, franceză şi spaniolă se fac de două ori pe săptămână, începând cu vârsta de 4 ani.