monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce îşi doresc clujenii? Aer curat şi reamenajarea Canalului Morii. Cele mai votate proiecte la Bugetarea Participativă

Duminică, 20 octombrie, ora 23:59 este ultima zi de vot pe domenii în cadrul procesului Bugetare participativă, ediția 2019. Toți cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca și au împlinit vârsta de 18 ani, își pot exprima votul pentru proiectele preferate.

Au fost declarate eligibile 40 proiecte dintre cele 199 proiecte depuse de cetățeni pe platforma online, iar, pe domenii, cele mai votate proiecte, la ora redactării articolului, sunt:

Alei, trotuare şi zone pietonale

Marcaje treceri de pietoni pentru biciclete + semafoare pentru biciclete -  821 voturi


Ce ar presupune proiectul? “La trecerile de pietoni semaforizate se poate implementa în paralel continuarea pistei de biciclete cu un marcaj special pentru a nu mai fi nevoie ca bicicliştii să coboare de pe bicicletă. În cazul în care pentru maşini există verde intermitent, se poate pune un semafor pentru biciclişti”.

Reamenajare zonă pietonală Piaţa Mărăşti – 487 voturi


Ce presupune proiectul? “Redeschiderea tronsonului aleii pietonale între staţia CTP şi faţada imobilului Bd. 21 Decembrie 148. În ultimii 16 ani au fost adăugate noi autorizări de amplasare gherete care obturează spațiul de deplasare al pietonilor, furând trotuarul prin amplasarea de lăzi-legume, frigidere, gherete ziare, aprozare, fast –food. Amenajarea unei zone rezidențiale de circulație a locuitorilor din zonă”.

Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei

Semafoare inteligente pentru maşini la intersecţia cu liniile de tramvai – 759 voturi


“Instalarea unor semafoarte inteligente pentru mașini în intersecțiile de la Calvaria și Omega, unde tramvaiul trece prin mijlocul rondului verde. Semafoarele vor fi comandate de tramvaie prin niște senzori montați pe rețea la 50 de metri înainte și după intersecție, în momentul în care pantograful tramvaiului va atinge senzorul de dinaintea intersecției, semaforul pentru mașini va arăta culoarea roșie, iar când tramvaiul va atinge senzorul de după intersecție, semaforul va reveni la culoarea verde pentru mașini. Senzorii de pe rețea vor fi similari cu cei folosiți pentru comanda eletrică automată a macazelor atât la tramvaie cât și la troleibuze și vor fi legați direct la aceste semafoare”, spune cel care a propus proiectul.

Rastele de parcre pentru biciclete în zona centrală – 402 voturi


Spaţii verzi şi locuri de joacă

Aer curat la Cluj – 1.459 voturi

Ce presupune proiectul? Plantarea de copaci cât mai mari în tot oraşul, copaci inteligenţi pentru purificarea aerului acolo unde spaţiul nu permite altfel, faţade verzi/pereţi verticali pentru clădiri şi garduri vii între străzi şi trotuare.


Acoperişuri şi faţade verzi – 411 voturi

Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat etc)

Reamenajarea Canalului Morii – 1.333 voturi

Modernizarea şi extinderea reţelei de cişmele – 374 voturi

Infrastructură educaţională şi culturală

Montarea de panouri fotovoltaice pe şcoli – 1.163 voturi

Perete legal pentru exersarea artei stradale – 403 voturi

Oraşul digital

Culori tactile pentru nevăzători – 842 voturi

Aplicaţie digitală care să cuprindă toată viaţa socială a oraşului – 641 voturi

În această etapă de vot, fiecare cetățean are 6 voturi, câte un vot pentru fiecare dintre cele șase domenii.

Procesul de vot are loc exclusiv online. Doar persoanele care se află fizic în aria teritorială a municipiului Cluj-Napoca pot vota.

Etapa finală de vot va începe în data de 28 octombrie, conform calendarului procesului.

Valoarea maximă a bugetului estimat pentru fiecare proiect este de 150.000 Euro (inclusiv TVA).