monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Șulea se bate în piept cu lucrări de conservare pe traseul Centurii Ocolitoare de Sud

Primarul comunei Florești, Horia Șulea anunță că operațiunile de conservare a lucrărilor pe traseul Drumului de Legătură Sud vor continua și în perioada următoare.

Șulea se bate în piept cu lucrări de conservare pe traseul Centurii Ocolitoare de Sud a Floreștiului, sursă foto: Facebook Horia Șulea

„În acest sens, chiar astăzi (n.red. luni) s-a intervenit pe un prim tronson de pe strada Crizantemelor, de la intersecția cu Tăuțului, spre est. Lucrările vor continua în perioada următoare pe tronsoane de câte 3-400 metri. Traficul auto va fi perturbat, porțiunile de lucru urmând a fi închise. Rog înțelegere, dar, la final, vom avea o suprafață de rulare mai mult decât decentă”, se arată într-un mesaj al primarului din Florești.

Horia Șulea reamintește cetățenii că este vorba de „lucrări inedite de conservare a lucrărilor”, care vor avea ca rezultat o suprafață de rulare similară cu cea a asfaltului. „Discutăm de o intervenție ecologică, în premieră națională, pe bază de enzime”, spune primarul, care afirmă că, pe strada Răzoare, din apropierea complexului comercial Vivo!, lucrarea s-a dovedit a fi „una de bun augur”.


„Tehnic, avem scarificarea suprafeţei cu scarificator, crearea amestucului de apă cu enzima, în concentrație optimă, acoperirea suprafeței cu amestecul rezultat, omogenizarea stratului cu stabilizatorul, nivelare şi executare a pantelor în profil transversal cu autogrederul, compactarea cu cilindru compactor până la atingerea gradului de compactare optim, adică minim 93%. Ulterior lucrărilor pe fiecare tronson, vor avea loc prelevări de eșantioane și analize de laborator, pentru stabilirea atingerii gradului adecvat de compactare”, explică primarul din Florești procesul.

Vă reamintim că unul dintre cele mai importante obiective pentru locuitorii din Florești este realizarea Centurii Ocolitoare de Sud, proiect care bate pasul pe loc de mai bine de trei ani. Cele mai mari probleme reprezintă exproprierile. Despre construirea acestei variante ocolitoare se discută încă din anul 2016, iar la finele lunii aprilie 2016, primarul comunei Florești a anunțat că firma lui Nicolae Petri, Diferit SRL, va executa noul drum de legătură cu municipiul Cluj-Napoca.


CITEȘTE ȘI: Ce se mai aude de Centura Ocolitoare de Sud a Floreștiului?