monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Raioanele de produse congelate din pește de la Selgros ar putea fi ÎNCHISE

Echipamentele cu care Selgros realizează congelarea peştelui nu respectă standardele româneşti şi europene.

Raioanele de produse congelate din pește de la Selgros ar putea fi închise. Nu respectă standardele!

Este posibil ca o parte din raioanele de produse congelate din peşte de la acest retailer să fie oprite, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu.

„Echipamentele cu care Selgros realizează congelarea peştelui nu respectă standardele româneşti şi europene. (...) Vorbim de unul din cele mai periculoase produse alimentare”, a afirmat preşedintele ANPC, care a prezentat concluziile unor controale realizate de Autoritate la Selgros.


Horia Constantinescu a estimat că este posibil ca o parte din raioanele de produse congelate din peşte de la acest comerciant să fie oprite, pentru constatarea repetării abaterilor.