monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ambasadorul Japoniei, în vizită la Cluj-Napoca. Oare a discutat cu Boc și despre metrou...?

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a avut o întrevedere cu E.S. Hitoshi Noda, Ambasadorul Japoniei în România.

Ambasadorul Japoniei, în vizită la Cluj-Napoca. Oare a discutat cu Boc și despre metroul clujean...?, sursă foto: Facebook Emil Boc

Edilul a primit, vineri, la sediul Primăriei municipiului Cluj-Napoca vizita unei delegații nipone condusă de Excelența Sa Hitoshi Noda, Ambasadorul Japoniei în România, care a venit la Cluj-Napoca pentru „Conferința internațională de administrație publică” de la FSPAC. Pe durata vizitei sale, Hitoshi Noda a fost însoţit de Megumi Enya, Prim-secretar al Ambasadei Japoniei în România.

„Întrevederea s-a axat pe posibilitățile de extindere a colaborărilor dintre municipiul nostru și Japonia, cu precădere în domeniul de business, al inovării, dar și în domeniile educațional-universitar și cultural”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a primarului. Oare s-a purtat discuții și despre metroul clujean...?


În aprilie 2018, Emil Boc a anunțat că japonezii sunt interesați de construirea metroului la Cluj-Napoca. „Avem niște japonezi interesați să poarte o discuție cu Primăria, o să programăm o întâlnire cu ei. Ne-au trimis o scrisoare de intenție pentru a discuta despre posibilitatea unui viitor metrou la Cluj. Noi i-am invitat să vină la o discuție”, declara edilul. Apoi, în august 2018, primarul readucea în discuție japonezii interesați de metroul de la Cluj-Napoca.

„Am fost contactaţi de reprezentanţii unor firme japoneze care au văzut interesul Clujului pentru metrou, le-am spus că sunt bineveniţi pentru o discuţie preliminară, aşa cum vom purta discuţii cu toţi cei interesaţi de a veni pentru realizarea proiectului de metrou. Ne interesează acum să culegem toate datele necesare pentru a realiza cel mai bun caiet de sarcini în vederea realizării studiului de prefezabilitate, după care oricine, din Japonia până în SUA, poate veni la Cluj să se implice în acest proiect”, afirma Emil Boc.