monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Suplimentări de 2,6 milioane euro pentru drumurile judeţene din Cluj

Pentru drumurile judeţene se vor aloca în plus peste 2,6 milioane de euro, bani ce se vor duce pe lucrări de întreţinere. Forul judeţean spune că pe unele sectoare de drumuri sunt necesare lucrări suplimentare.

La începutul anului, Consiliul Judeţean a aprobat un program de lucrări de modernizare şi reabilitare, dar şi de întreținere curentă și periodică a unor drumuri judeţene. Lucrările au fost evaluate la aproximativ 13 milioane de euro.

“Valoarea estimată  pentru fiecare drum județean sau sector de drum județean evaluat a fost  făcută în  luna februarie 2019 și până în acest moment se identifică lucrări suplimentare care trebuie să fie executate pe sectoarele de drum județean”, transmite instituţia.


Mai mult, pe mai multe drumuri judeţene (DJ 107 P Gilău – Mărişel, DJ 150 Viişoara – Frata – Mociu, DJ 107 M Băişoara – Iara – Buru, DJ 109 A Chinteni – Vultureni – Dealul Jurcii) au fost reziliate contractele de moderenizare și reabilitare încheiate cu firma Kiat.

“Pe aceste tronsoane de drum s-au evaluat lucrări de întreţinere curentă și periodică ce se impun pentru a se putea desfășura traficul auto în condiții de siguranță și aceste lucrări evaluate se vor reflecta în contractele subsecvente încheiate. Valoarea contractelor pentru  serviciile de deszăpezire  pentru  octombrie-decembrie 2019 se regăsesc în această suplimentare”, transmite instituţia.


Astfel că, în şedinţa de miercuri, 30 octombrie, consilierii judeţeni vor vota o suplimentare a bugetului Consiliului Județean Cluj cu suma de 2, 6 milioane euro (12,4 milioane lei).

Consiliul Judetean Cluj are obligaţia de a asigura buna desfașurare a traficului auto pe aproximativ 1.200 km de drumuri.


8 ani pentru un drum judeţean

În primul mandat al lui Alin Tişe, Consiliul Judeţean Cluj anunţa demararea unui proiect de modernizare a tuturor drumurilor judeţene. Era 2011, an preelectoral, și Alin Tişe anunţa că 423 de kilometri de drumuri judeţene vor fi modernizaţi până în 2015. După 8 ani, de acest proiect s-a ales praful.


De exemplu, în ultimele  luni, Consiliul Judeţean Cluj, prin vocea preşedintelui Alin Tişe, a anunţat de două ori (!!!) demararea de “ample” lucrări ba de reabilitare, ba de modernizare, ba de întreţinere pe DJ 150 Mociu – Frata – Viișoara.

De asemenea, preşedintele CJ Cluj se laudă, fără succes, din 2016 (!) cu reabilitarea DJ 107 P Gilău – Mărişel.


Iar epopeea modernizării drumului județean 109 A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii începe undeva în 2016, după instalarea – pentru a doua oară – a lui Alin Tişe în fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean. Cert este că, la trei ani distanţă de la anunţarea primelor lucrări, acest drum judeţean este departe de a fi modernizat.

Tişe se leapădă de Kiat, după o împăcare de 2 mil. €

Firma Kiat a câștigat licitația pentru modernizarea a 438 de kilometri de drumuri judeţene în 2011, în timpul primului mandat al lui Alin Tișe pentru o sumă de 66 de milioane de euro.

În 2012, Tişe a mai avut o încercare de reziliere a contractului cu Kiat. Scenariul s-a repetat, de data aceasta cu succes, în 2014, în timpul preşedintelui CJ Horea Uioreanu.

În 2016, revenit în funtea Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe anunţa deblocarea contractelor cu Kiat pentru reabilitarea drumurilor judeţene din judeţul Cluj, nu înainte ca forul judeţean să plătească în plus 2 milioane de euro pentru modernizarea a trei tronsoane de drumuri judeţene, tronsoane care trebuiau reabilitate încă din 2016.

Kiat a cerut cheltuieli suplimentare mai mari cu 10% pentru modernizarea celor trei drumuri sub pretextul că “executarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a drumurilor județene trebuie să se facă cu respectarea standardelor și normativelor în vigoare”.

În 2019, Tişe a anunţat că a reziliat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de modernizare și reabilitare încheiat cu Kiat.

O parte din drumurile incluse în programul de lucrări de întreţinere curentă pe anul 2019

DJ 103 G – limită jud. Alba – Podeni – Moldoveneşti, Cheile Turzii – Sănduleşti, Tureni – Aiton – Gheorgheni – Cluj-Napoca               
DJ 103 H – Bologa – Săcuieu      
DJ 103 I – Cheile Turzii  
DJ 103 J – Alunişu – Săcuieu, Săcuieu – Vişagu  
DJ 103 K – Căpuşu Mare – Râşca             
DJ 103 M – Vâlcele – Rediu – Aiton        
DJ 103 V – Vlaha – Vălişoara – Stolna    
DJ 105 L – Floreşti – Mănăstirea Tăuţi   
DJ 105 S – Centura ocolitoare – Pata – Boju       
DJ 107 N Ciurila – intersecţie DJ 107L, Filea de Jos  - Săcel            
DJ 107 T – Măguri Răcătău – Măguri      
DJ 108 C Aghireşu – Leghia – DN 1 E60 – Ardeova           
DJ 108 K – limită jud. Bihor – Baraj Drăgan          
DJ 108 N – Aghireşu – limită jud. Sălaj   
DJ 109 – Răscruci – Borşa – Fodora – Aşchileu Mic          
DJ 109 A – Chinteni – Vultureni – Dealul Jurcii – jud. Sălaj           
DJ 109 B -  Tiocu de Sus - Oşorhel