monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ghenie a mai vândut două tablouri cu zeci de mii de euro

Două tablouri semnate de Adrian Ghenie au fost vândute, marți seara, la licitaţia de artă postbelică şi contemporană organizată la Bucureşti.

Lucrarea „Untitled” a pictorului Adrian Ghenie a fost adjudecată, marţi seara, la preţul de 105.000 de euro, la licitaţia de artă postbelică şi contemporană organizată de Artmark în Capitală, iar tabloul "Anemone" a fost vândut cu 24.000 de euro.

Tabloul „Untitled” a fost estimat la 35.000 - 55.000 de euro, iar lucrarea "Anemone", la 3.000 - 5.000 de euro.


Printre lucrările adjudecate la preţuri ridicate s-au mai numărat: "Umbre negre" de Ion Ţuculescu - la 30.000 de euro, "Grădină" de Horia Bernea - la 26.000 de euro, "Clovn cu coroană" şi "Două rodii" de Ştefan Câlţia - la 20.000 de euro, respectiv 12.000 de euro, "Les chats de la discorde" de Georges Mazilu - la 13.000 de euro, "Structuri" de Hans Mattis Teutsch - la 12.000 de euro, "Trei siluete" de Sabin Bălaşa - la 11.000 de euro, "Peisaj veneţian" de Corneliu Baba şi "Baroque" de Gheorghe Fikl - fiecare la 10.000 de euro.

Sesiunea a avut vânzări totale de 578.175 de euro, cu o rată de adjudecare de 82,69%.


Adrian Ghenie, absolvent de Arte la Cluj

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană.


Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani. În 2014, tânărul artist român a reprezentat una dintre surprizele unei licitaţii organizate de casa Sotheby's, la Londra, lucrarea acestuia "The Fake Rothko" fiind adjudecată pentru 1.778.422 de euro (1.426.500 de lire sterline), o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti. De asemenea, suma pentru care a fost adjudecată lucrarea "The Fake Rothko" era la momentul respectiv de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic.

Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.


Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul "Georges Pompidou". Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.