monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Doi clujeni, pregătiți de o cursă lungă pentru copiii din Africa: „Vom merge la câteva sute de școli și vom dona personal”

Doi clujeni, Albert Deak și Cătălin Priscorniță, vor străbate peste 9.000 de km cu prilejul raliului de off-road Budapesta-Bamako pentru a le duce copiilor din Sierra Leone, Africa, câteva mii de ghiozdane școlare complet echipate cu materiale didactice.

Cei doi vor lua startul pe 31 ianuarie de la Budapesta, în ceea ce se anunță a fi cel mai lung, solicitant și aventuros traseu al cursei Budapesta-Bamako, urmând o parte din vechile rute ale celebrului raliu Paris-Dakar.

 „Transilvania 4 Sierra Leone este un proiect pornit din Cluj-Napoca, de către mine și colegul meu Albert. Ne propunem ca în ianuarie 2020 să participăm la cel mai mare raliu de off-road din lume, Budapesta-Bamako cu destinația finală în Sierra Leone din sud-vestul Africii. Cu această ocazie, cei 9.000 km și cele 9 țări pe care o să le străbatem, ne propunem să ducem 4.000-5.000 de ghiozdane donate de copiii din Transilvania. De ce dorim să facem acest lucru? Pentru că Sierra Leone este una dintre cele mai sărace țări din lume, unde educația este obligatorie, iar peste 40% dintre copii nu frecventează școala deoarece nu au cele necesare. Ne-am hotărât să le transportăm pe mare, de asta este foarte important ca până pe 25 decembrie să adunăm cât mai multe ghiozdane pentru acești copii. Vom merge la câteva sute de școli și vom dona personal aceste ghiozdane”, declară Cătălin Priscorniță, fondator al C.E.I.R.


Cursă caritabilă de 9.000 km

Ei se vor deplasa cu o maşină Toyota Land Cruiser HDJ80, alintată „Bestia”, cu un istoric bogat de trasee extreme, special echipată pentru expediţii în deşert. La finalul celor 9000 km, după o cursă de 17 zile în care se vor putea încrede doar în forțele proprii, vor ajunge la finish în Freetown, capitala republicii Sierra Leone, pe malul Atlanticului. Acolo vor fi distribuite comunităților locale donațiile aduse.


Sierra Leone e o țară care abia și-a revenit, acum ceva mai mult de un deceniu, dintr-un sângeros război civil, care a lăsat cicatrici adânci, în special în rândul copiilor. Firavul sistem de învățământ a fost pus la pământ, cu peste 1200 de școli distruse și 67% din copiii de vârstă școlară fără nici un fel de educație. Peste 25% dintre copii nu urmează vreo formă de învățământ, deși școala primară este gratuită și obligatorie, conform raportului UNICEF.

Acest lucru se datorează lipsurilor însemnate, începând de la ghiozdane și materiale didactice, până la clădiri adecvate pentru școli și personal calificat. Nu este neobișnuit ca patru sau cinci elevi să împartă o singură carte.


Orice persoană ori instituție poate dona ghiozdane, deoarece conținutul acestuia este la îndemâna oricui: ghiozdanul propriu-zis, rechizite școlare (caiete, pixuri, creioane, carioci, penare, liniare, radiere, etc.), jucării de dimensiuni reduse, un desen făcut de copil pentru prietenul său african, o scrisoare în limba engleza, ori o fotografie a copilului cu dedicație.

Ghiozdanele vor fi colectate în centre accesibile în Cluj-Napoca, dar și în alte orașe din Transilvania: Cluj-Napoca Piata 1 Mai nr. 4-5; Florești, str Eroilor nr 21; Târgul de Crăciun, Cluj-Napoca, Piața Unirii (stand dedicat, începând cu 22 noiembrie).