monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Silviu Purcărete, Michal Dočekal și Gábor Tompa la UTE Fest!

Pe clujeni îi așteaptă în continuare la Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa urmează alte trei zile de teatru intensiv.

După periplul teatral de duminică, 24 noiembrie, prin universul lui Ibsen și a sa Nora pusă în scenă de Botond Nagy și prin lumea sfâșiată de vinovăție a lui August Strindberg din Intoxicație de la Teatrul Național din Luxemburg, la UTE Fest urmează alte trei zile de teatru intensiv. Ultimele momente din viața unui sat condamnat să dispară, Iona cel înghițit de balenă, nenumăratele fațete ale conștinței umane, o eternă și sfășietoare poveste de dragoste, sunt doar câteva dintre temele abordate de spectacolele din cadrul Festivalului organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

Luni, 25 noiembrie, la orele 17:00 și 21:00, în Sala Studio, este programat spectacolul Crazy Grass de Yordan Radichkov, regia Margarita Mladenova de la Sfumato Theatre Laboratory din Bulgaria. Spectacolul este recomandat tinerilor peste 15 ani.

Conform regizoarei Margarita Mladenova, „Crazy Grass este o saga teatrală despre o mână de oameni dintr-un sat condamnat să fie nimicit, pe fundul unui baraj, ca urmare a încercării de a preveni barbarismul civilizat, de a opri distrugerea. Spectacolul prezintă ultima zi și noaptea de dinaintea venirii apei. Cum se trezesc din vis, cum îşi practică – pentru ultima oară – micile ritualuri din viața de zi cu zi; exprimându-și în mod repetat gândurile, îngrijorările; cei morți și cei vii își adună împreună „firimiturile vieții” și umplu Chivotul lui Noe. Luptă pentru păstrarea memoriei, împotriva uitării.”

Seara continuă de la ora 19:00, în Sala Mare, cu spectacolul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, Oidip, scenariul și regia Silviu Purcărete.

„Oidip este unul dintre cele mai frumoase texte ale literaturii dramatice. Așa cum s-a mai remarcat, m-am întors după mulți ani la tragedia greacă, prilej de a-mi exercita din nou pofta de a crea aceleași și aceleași imagini. Eu, de fapt, lucrez cu un inventar foarte limitat de imagini și trecuse ceva vreme de când nu mai lucram cu acest tip de imagini. Așa că e foarte bine că am făcut acest spectacol fără să trebuiască să mă ascund să folosesc aceeași estetică șaptezecistă, care mi-a fost foarte aproape de inimă și de generație. (...) E un spectacol mai problematic, pentru că piesa este problematică. Piesa conține probleme care n-au fost niciodată dezlegate..." scria Silviu Purcărete


Ziua de marți, 26 noiembrie, este dedicată spectacolului Iona de Marin Sorescu, pus în scenă Gábor Tompa, programat la orele 18:00 și 21:00, în Sala Studio; o coproducție a Teatrului Nottara cu Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

„Mă interesează Iona atât din punct de vedere religios, cât și din punct de vedere al condiției artistului în lume, azi. Figura lui Iona și chiar și cea a actorului Gabriel Răuță de multe ori m-au făcut să mă gândesc la imaginea lui Brâncuși. Artistul care se luptă cu materialul. Și există o replică în text: N-a făcut nimic bun în viața lui decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea. O bancă de lemn în mijlocul mării… O imagine superbă care pe mine mă trimite cu gândul la Masa Tăcerii. Ei bine, este vorba aici despre cunoscutul motiv în care opera îl devorează pe artist.” preciza Gábor Tompa

Miercuri, 27 noiembrie sosește la Cluj Stanislavsky Electrotheatre din Rusia, cu spectacolul Eu / Fabre după Jan Fabre, regia: Klim Kozinsky, programat la orele 17:00 și 22:00, în Sala Studio. Reprezentația este recomandată tinerilor peste 18 ani.

„[Jan Fabre] este antrenor. A jucat fotbal în trecut și își pune oamenii în situații foarte dificile, furându-le pământul de sub picioare. La fel este și teatrul său. Este de la sine înțeles că posedă un tip de initiativă asociată cu o anumită zonă a „imaginarului”: încearcă să-și înțeleagă fanteziile și să le facă să fie prezente. În același timp, teatrul său poate exista doar în matricea baghetei şi-a artistului. În orice caz, eu fac altfel, Eu / Fabre este cu totul diferit, pentru că ceea ce am făcut a fost să compunem și să creăm. Ne-am lăsat frâu liber fanteziei, am avut lungi conversaţii, şi, drept urmare, unele dintre fanteziile noastre se regăsesc pe scenă.” preciza Klim Kozinsky.

Ziua de miercuri, 27 noiembrie, se încheie cu eterna poveste de dragoste: Romeo și Julieta de William Shakespeare, pusă în scenă de Michal Dočekal la Prague City Theatres. Reprezentația este programată de la ora 19:00, în Sala Mare și este recomandată tinerilor peste 12 ani.
Despre această producție, regizorul Michal Dočekal scria: „Romeo şi Julieta… Ce să faci cu piesa asta? Toată lumea știe povestea, toată lumea îi cunoaşte finalul... Am încercat să spun povestea în aşa fel încât cuvintele finale ale Prințului să ne impresioneze. «Nicicând n-a fost poveste mai cu jale / Ca-a lui Romeo și-a Julietei sale!» Am încercat să spunem povestea în aşa fel încât să ne simțim dezgustați de ura care ucide iubirea. Să simţim compasiune faţă de victimele acestei uri.”

UTE Fest se dorește a fi o sărbătoare a teatrului european, un moment unic în care, prin intermediul unor povești mai noi sau mai vechi, mai triste sau mai vesele, spectatorii au ocazia de a se bucura și de a redescoperi magia teatrului. Vă așteptăm la spectacole!