monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Liderii PSD se reunesc astăzi! Viorica Dăncilă, șanse mari să fie demisă

Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte marţi pentru o analiză a rezultatelor înregistrate la prezidenţiale, după ce candidatul PSD, Viorica Dăncilă, a pierdut alegerile în faţa candidatului PNL, actualul preşedinte, Klaus Iohannis.

Liderul social-democrat, Viorica Dăncilă, a anunţat încă de duminică seară că va fi făcută o analiză a rezultatului obţinut în turul doi al alegerilor prezidenţiale în cadrul Comitetului Executiv Naţional al partidului, menţionând că deşi unii îi cer demisia, nu va face acest gest.

"Eu ştiu că mulţi vor să plec eu, dar de data aceasta nu am să fac acest lucru, pentru că eu consider că partidul este mai important şi consolidarea noastră pentru alegerile locale şi parlamentare mult mai importantă decât lupta politică din interiorul partidului", a susţinut Dăncilă.


Potrivit unor surse politice, luni seară, aproximativ 35 de lideri ai organizaţiilor judeţene ale PSD reuniţi la o întâlnire informală convocată de liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu, au decis să solicite în cadrul CExN demisia conducerii partidului - preşedinte, preşedinte executiv, secretar general, vicepreşedinţi.