Actualitate
Senator clujean, singur împotriva tuturor: „Daea, nu fi trist, s-a votat împușcarea cormoranilor!”
Senatorii au votat, marți, în regim de urgență, împușcarea cormoranilor, dezvăluie senatorul USR de Cluj Mihai Goțiu.
După ce a fost aprobată procedura de urgență pentru propunerea legislativă prin care se dă liber la vânat cormoranul mare (n.red. phalacrocorax carbo sinensis), legea a intrat, miercuri, în Comisia pentru Agricultură de la Senat.
În urma primirii avizului favorabil, propunerea legislativă a ajuns pe masa Comisiei de raport pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic, de unde, cu un singur vot „împotrivă”, va ajunge săptămâna viitoare la plen. Singurul vot „împotrivă” a fost al parlamentarului clujean.
„Cică zburătoarele sunt de vină pentru că și-ar fi părăsit ariile tradiționale de creștere – Delta Dunării și cursul Dunării – și au invadat piscinele... pardon alte zone ale țării. Desigur, nicio vorbă despre distrugerea habitatului tradițional al acestei păsări – lunca Dunării – de către niște tovarăși deștepți, cu multe piscine (și alte acareturi, prin țară, Brazilia, Madagascar ori Costa Rica)”, a declarat Mihai Goțiu.
„Mi-e dor de campania electorală, când vreme de aproape o lună, nu s-a discutat și votat mai nimic prin Senat. Și zău dacă nu-mi vine să spun că până nu facem alte alegeri (la termen ori anticipate), majoritatea din actuala legislatură mai bine și-ar lua banii pe degeaba. Că dacă mai «lucrează» mult, rămânem fără capre negre, ciocârlii de câmp, cormorani și urși. Că păduri, oricum nu mai prea avem!”, a mai punctat senatorul clujean.
Vă reamintim că fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a declarat „război” cormoranilor în mijlocul Parlamentului European. Acesta a spus despre cormorani că „mănâncă peşte mai mult decât românii”, cerând ulterior o derogare de la Uniunea Europeană ca să împuște cormorani. Potrivit cifrelor din luna iulie, în prezent, pe teritoriul României, trăiesc peste 100.000 de exemplare de cormorani.