monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un clujean a fost ales cel mai frumos tânăr din Transilvania!

Un tânăr din Cluj-Napoca a fost ales Mister Transilvania 2019, în urma concursului de frumuseţe organizat în weekendul ce tocmai a trecut, la Oradea.

Titlurile au fost acordate după ce activitatea de model a participanților a fost monitorizată timp de 6 luni.

„Acest premiu vine ca o confirmare pentru munca depusă ca și model până acum, lucru care îmi dă încredere și mă ambiționează să fac lucruri mai mari. Le mulțumesc tuturor celor care au încredere în mine și mă susțin în ceea ce fac, iar pe cei ce se află la început de drum îi sfătuiesc să nu renunțe, ci să își împartă drumul în mai mutle obiective mici care ajung la cel mare”, a declarat Cosmin Criste pentru Monitorul de Cluj.


Cosmin Criste, Mister Transilvania 2019, are 24 de ani a studiat jurnalismul și apoi PR și Publicitate la master în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj-Napoca. Momentan, tânărul lucrează la propriul său brand de încălțăminte pe care l-a lansat în urmă cu puțin timp, NARUBO.

„Este un brand exclusivist, unde am produse numai din piele naturală, cu un design realizat pentru cei care au curajul și vor să iasă în evidență. L-am realizat împreună cu asociatul meu Florin Marinaș, iar de creații se ocupă un designer care are peste 30 de ani de experiență, iar în trecut a lucrat pentru branduri Prada, Rosa Mosa sau Gucci”, a spus Cosmin.


Cosmin Criste a concurat împotriva a zeci de tineri din toate colțurile Transilvaniei, reușind în final să devină Mister Transilvania.

Tânărul a început să facă modelling la vârrstă de 16 ani, iar acum lucrează singur, dar colaborează cu multe agenții. Reprezintă Clujul la prezentări internaționale.


Clujeanul Cosmin Criste a câștigat în urmă cu un an și titlul de Mister Cluj-Napoca în cadrul competiției Miss și Mister Transilvania, organizată în cadrul evenimentului Transilvania Fashion Week care a avut loc la Oradea.

Primul titlu l-a obținut în anul 2014, tot la Oradea în cadrul evenimentului Mister Caritate.