„Motanul s-a sinucis” la Cluj! Scriitorul Gabriel Bota lansează primul său roman

„Motanul s-a sinucis” este titlul volumului pe care scriitorul Gabriel Bota, directorul artistic al Festivalului Internațional de Carte Transilvania, îl va lansa în acest weekend.

„Adevărul nu aduce fericirea, de-asta pentru filosofi nici n-a fost prea important. Povestea asta este atât de reală, încât poate să pară incredibil de neadevărată. De fapt, toate poveștile pe care le citiți în această carte sunt reale și mi s-au întâmplat într-o oarecare măsură mie, autorului. Ele sunt decupaje de viață, decupaje pe care le puteți face oricare dintre voi, trebuie doar să aveți răbdare și să așteptați un răsărit de soare cu o foarfecă în mână. Inclusiv cartea în sine este o poveste reală pe care am decupat-o din propria viață cu o foarfecă dintr-un aliaj de aluminiu cu mânere roșii. Am făcut asta timp de o lună, pentru că această carte s-a scris într-o singură lună, într-un noiembrie în care foarfeca a pus stăpânire zi și noapte pe ființa mea și nu mi-a mai dat drumul. Când am revenit la forma mea de om, cartea era terminată, poveștile erau spuse, iar lumea era intrată oficial în iarnă!”a spus Gabriel Bota.

Scriitorul a mai publicat volumele: nu mă numesc Eu!, poezie, 2012, Sushi, poezie, 2014, Mind trip, jurnal psihoekstazic, 2016.”

Fragment:

„Motanul nostru era cel mai fericit dintre motani. Se juca fără oprire cu tot ce găsea prin casă, dar cel mai mult îi plăcea să se joace cu aerul. Când l-am găsit în parcare, ramolit și plin de noroi, tu l-ai luat repede în brațe și l-ai adus în casă. Nu avea mai mult de două săptămâni și zâmbea fericit printre mustățile lui subțiri. I-ai făcut culcuș între pernele din pat și astfel, în fiecare seară, adormeam ascultându-l cum ne toarce în urechi. Eram atât de fericiți, încât nici nu știam că suntem. A fost primul nostru copil. Când ne-au vizitat prietenii, au fost și ei uimiți de puterea motanului. Fiindcă motanul nostru avea o putere care, în timp, nu i s-a mai părut nimănui ciudată. Când îl luai în brațe, începea să toarcă, iar din acel moment începeai să fii fericit fără să știi că ești. Și încet-încet, ne-am trezit în decursul a câteva luni că, în fiecare seară, casa noastră devenea neîncăpătoare. Mai întâi, prietenii noștri le-au spus prietenilor lor despre puterea motanului, apoi rudele și vecinii, până și vânzătoarea de la chioșcul de ziare ne-au bătut la ușă”.