monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul, în topul județelor care au accesat fonduri europene pentru digitalizare. România, codașă în UE

Clujul, în topul județelor care au accesat fonduri europene dedicate digitalizării. România, codașă în UE

România converge către media Uniunii Europene la utilizarea serviciilor de internet în ultimii cinci ani, dar nu ţine pasul cu digitalizarea serviciilor publice europene.

Informația a fost dezvăluită de Andreea Paul, coordonatorul studiului „Convergenţa digitală a României în raport cu UE”. Convergenţa digitală presupune recuperarea decalajelor în alfabetizarea digitală a cetăţenilor, în utilizarea tehnologiilor digitale în comunicarea dintre indivizi şi instituţii, în producţie şi dezvoltarea societăţii în ansamblu, folosind sisteme electronice simplificate integrate.

În România, primele patru judeţe care au contractat fonduri europene dedicate digitalizării, de peste 200 de milioane de lei, sunt Ilfov, Bucureşti, Cluj şi Iaşi. 26 de judeţe au contractat între 10 şi 100 milioane de lei, opt judeţe sub 10 milioane lei, iar trei judeţe – Bacău, Caraş-Severin şi Satu Mare – nu au contractat niciun leu din fondurile europene disponibile pentru digitalizare, prin Programul Operaţional de Competitivitate, arată studiul INACO dat publicităţii.


Studiul mai arată că șapte judeţe ale ţării nu au reuşit să absoarbă efectiv încă niciun leu din fondurile europene dedicate digitalizării: Botoşani, Hunedoara, Mehedinţi, Sălaj, alături de cele care nu au contractat fonduri europene în acest sens – Bacău, Caraş-Severin şi Satu Mare. De precizat că România este pe ultimul loc în UE, cu doar 10% din populaţia României care are competenţe digitale peste nivelul de bază.