monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Scriitor: „Iașiul se uită cu jind spre Cluj”

Autorul a făcut o comparație între Iași și Cluj, orașe despre care spune că le vizitează des.

Vasile Ernu a făcut o comparație între Iași și Cluj, ambele centre universitare, ambele orașe în dezvoltare, însă a explicat că la Cluj orașul este încă al oamenilor, în timp ce Iași se lasă pradă investitorilor.

„Am vizitat în ultimile zile cele două orașe. Am trăit în ambele, le cunosc binișor. Iașiul se uită cu jind spre Cluj, vor o dezvoltare accelerată ca acolo. Iașiul nu știe ce-și dorește. Probabil va face aceleași greșeli tipice dezvoltării agresive. Acum la Iași investitorii strategici atacă orașul, vor să cucerească centrul. După apariția monstrului Pallas de lângă Palat acum se anunță ceva noi monștri imobiliari lângă Trei Ierarhi. Capitalul vrea să stea lângă Sfânta Parascheva. Opoziție puțină. Iașiul a accelerat dezvoltarea. Aleargă după Cluj dar orașul este încă uman. Orașul încă e pentru oameni. Încă se simte timpul, încă este puțină tihnă și respiro pentru discuții molcome. Aici mai vezi zâmbetul acela nemarketizat, uman. Ochii încă nu sunt încețoșați”, a explicat Vasile Ernu.


„Clujul este mai trist decât Iași”

Însă în ciuda umanității, dezvoltarea accelerată de la Cluj, spune autorul, îi face pe oameni să fie mai triști.

„La Cluj lucrurile sunt cumva tranșate. Orașul are o direcție clara: cu toată viteza înainte. Oamenii sunt mai grăbiți. Se claxonează mai dihai ca în București: asta m-a surprins. Mai toți foștii mei profi de filosofie acum au cabinete de consiliere psiho-existențială. Dezvoltarea accelerată vine la pachet cu depresia iar depresia nu poate fi tratată prin relații umane clasice pentru că nu e timp. Timpul e pentru muncă. Într-un oraș dezvoltat relațiile devin un lux prea scump. Depresia și singurătatea se lecuieste la cabinet. Clujul este mai trist decât Iași. Dar încă se ține bine. Nu a cedat nervos. E la limită. Preturile și dezvoltarea fac presiuni serioase pe nervii întinși. Oamenii încă nu conștientizează riscurile dar le somatizează”, a spus scriitorul pe rețelele de socializare.


PR și mult sclipici

Atracția oamenilor pentru Cluj, însă, se datorează mirajului produs de campaniile de PR.

„Clujul știe să se vândă bine, e mult PR și sclipici care produc miraje. Toți se uită spre acest miraj. În spatele mirajului se scund multe probleme și monștri necunoscuți despre care se discută puțin. Intilnirea cu realitatea se amână. Cum pot fi oprite toate astea? Ține de o continuă negociere: de a nu lasă orașul să devină doar un spațiu al capitalului iar oamenii niște banale resurse umane ieftine. Orașul e mai întâi pentru oameni. Ar trebui. Când îți dai seama ca orașul nu mai este pentru oameni? Când dispare spațiul public, bunul comun, așa cum sunt ghetourile de lux sau cartierele rezidențiale exclusiviste de tip nou, cele pentru clasa de mijloc tip Borhanci. Un dezastru urbanistic lipsit de infrastructura publică , instituții, parcuri, trotuare, transport public, grădinițe, spitale, școli. Adică lipsit de viață. În astfel de cartiere nu ai cum sa fii altfel decât deprimat. Dar de la geam se vede dezvoltarea care-ți promite fericirea. Speranța încă e gratis. Mă întorc spre Bucuresti: un oraș cu probleme și mai grave dar și cu multe supape”, a scris Ernu.

Etichete: cluj iasi scriitor