monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Din 2020, pasagerii vor avea stație de autobuz în parcarea Aeroportului Cluj

În 2020, GoTo Parking întâmpină pasagerii Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj (AIAIC) cu noutăţi.

Din 2020, pasagerii vor avea stație de autobuz în parcarea Aeroportului Cluj

O staţie de autobuz va funcţiona în parcare, iar pasagerii vor avea la dispoziţie modalităţi multiple şi moderne de plată:

– inaugurarea unei staţii de autobuz în parcare, astfel încât cei care tranzitează aeroportul să poată beneficia cu mai mare uşurinţă de sistemul de transport în comun al oraşului;
– instalarea unui sistem LPR (License Plate Recognition), a unuia de ghidare în parcare şi a staţiei mobilă de plată Sense Paydroid, cu un software unic în România;
– instalarea a trei noi bariere, pentru a facilita accesul secundar către oraş.


Prima etapă a lucrărilor de modernizare şi dezvoltare a parcării AIAIC, demarată în noiembrie, a inclus şi propunerea de delimitare a traseului pentru accesul autobuzului în parcarea aeroportului (în curs de aprobare). Pentru realizarea acesteia s-au efectuat teste de trafic cu un autobuz electric aparţinând CTP pentru a încerca diverse soluţii de mutare a staţiei de autobuz existente în interiorul parcării, teste care s-au încheiat recent. În consecinţă, în 2020, cei care tranzitează aeroportul ar putea beneficia cu mai mare uşurinţă de sistemul de transport în comun al oraşului, asta în contextul în care traficul mediu zilnic este de aproximativ 2.100 maşini.

„GoTo Parking a facilitat testarea live a traseului unui autobuz, simulare pe care ne-o doream şi noi, deoarece planul nostru prevedea relocarea staţiei de autobuz în parcare. Totul a decurs normal, fără probleme, autobuzul electric a făcut cu uşurinţă toate manevrele pe traseu, iar, în acest moment, aşteptăm decizia autorităţilor pentru a putea începe trasarea marcajelor necesare. Când am stabilit obiectivele principale de dezvoltare a parcării am studiat această soluţie şi, atunci când s-a ivit oportunitatea, ne-am implicat activ în acest exerciţiu de simulare a traseului transportului în comun în parcare. Astfel, am reuşit ca, în câteva zile, să identificăm cel mai bun traseu şi să îl introducem în planul nostru de eficientizare a parcării. Ne bucurăm de acest succes cu atât mai mult cu cât a existat o perioadă lungă în care se încercase fără succes conectarea mai eficientă a aeroportului cu reţeaua de transport în comun a Clujului prin introducerea unei linii de autobuz în parcare”, a afirmat Horea Crăciun, administratorul GotoParking şi managerul de proiect.


La ora actuală, în Cluj-Napoca circulă 22 de autobuze electrice, care contribuie semnificativ la îmbunătăţirea calităţii sistemului de transport public din oraş şi la reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Odată cu modernizarea parcării şi fluidizarea traficului în parcare scad şi emisiile care pot apărea în momentele, deloc izolate, în care pasagerul sau însoţitorii acestuia erau nevoiţi să circule cu maşina proprie dintr-o unitate de parcare în alta în căutarea unui spaţiu disponibil.

Această etapă a lucrărilor de modernizare şi dezvoltare a parcării Aeroportului a necesitat o investiţie care se ridică la aproximativ două milioane de lei. Prima fază a presupus realizarea unor lucrări precum: instalarea unor staţii de intrare Sense SI, ale unora de ieşire Sense SE, a unor bariere de acces, a unor staţii de plată asistată, a unui sistem LPR (License Plate Recognition), a unuia de ghidare în parcare şi a staţiei mobilă de plată Sense Paydroid, cu un software unic în România. În plus, în parcarea GoTo Parking există metode de plată variate - la ieşire, poate fi prezentat fie un tichet care confirmă plata, fie un card, inclusiv contactless (în cazul abonamentelor). Vor fi instalate şi trei noi bariere, pentru a facilita accesul secundar către oraş.