monitorulcj.ro Menu
Actualitate

În urmă cu zeci de ani, iarna, Lacul Chios se transforma în patinoar

Două fotografii realizate la câteva decenii distanță arată o metodă recreativă inedită pentru clujeni, care însă a rămas doar la nivel de promisiune din partea municipalității.

O fotografie realizată în anul 1943 arată că în acea perioadă lacul Chios era transformat în patinoar. Datele istorice însă arată că în Parcul Central din Cluj-Napoca funcționa iarna un patinoar cu mult timp înainte.

În anul 1873 a luat ființă Asociația Clujeană de Patinaj (ACP), care a asigurat un cadru organizat pentru competiții. Potrivit obiceiurilor vremii, cu ocazia înfiinţării asociaţiei s-a organizat un bal, dar şi mai apoi, cu scopul de a aduna fonduri. Fondurile strânse la balul asociaţiei organizat în 1873 au fost atât de însemnate încât asociaţia a reuşit să închirieze lacul din Parcul Central, unde a amenajat în fiecare iarnă un patinoar. 


Primul bal pe gheaţă a avut loc în 15 februarie 1878. Iluminatul a fost soluţionat cu ajutorul torţelor. Muzica era asigurată de fanfara militară care a cântat în pavilion. Balul pe gheaţă s-a încheiat cu focuri de artificii. Primele concursuri au fost organizate în 1874.

Ele erau importante în acea perioadă fiindcă membrii asociaţiei care plăteau cotizaţie şi se duceau să patineze an de an, doreau să se întreacă între ei. Din 1880 se organizau în mod regulat competiţii anuale. 1919 reprezintă un an foarte greu în viaţa sportivă clujeană. Regimul militarizat din acea vreme interzice orice fel de activitate sportivă.


Această tradiție de a patina pe lacul Chios, însă, a dispărut în timp și acum, de câțiva ani, clujenii cer patinoar în Parcul Central. Autoritățile însă nu doresc să investească în această activitate.

Ani la rând, fostul viceprimar Anna Horvath și primarul Emil Boc au vorbit despre amenajarea unui patinoar pe Lacul Chios. Ambii spuneau că acesta este proiectul lor de suflet.


„Vrem să facem un proiect european, astfel încât, iarna, lacul din Parcul Central să poată fi transformat într-un patinoar artificial de largă dimensiune şi să dea şansa clujenilor să îl folosească", promitea primarul.

Nu s-a făcut însă niciun patinoar, iar clujenilor nu le-a rămas decât să patineze iarna, când lacul se transforma în mod natural în patinoar.


Pe lacul din centrul oraşului nu s-a făcut nicio modificare, iar clujenii patinează acolo în continuare când apa îngheață. Chiar dacă există riscul să se crape gheaţa şi să cadă în apă, tinerii spun că distracţia merită pentru că e gratis şi au la dispoziţie o suprafaţă mult mai mare decât la patinoarul din Piaţa Unirii sau din unele centre comerciale, unde accesul se face contra cost.