monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Realitatea unui magician: „Ziceam că nu merită, ce voi face mai încolo? Cum voi trăi?”

Andrei Babici, tânărul de 26 de ani, care îmbină magia și pictura. La vârsta de 13 ani și-a descoperit pasiunea pentru magie și de atunci impresionează cu show-urile de magie, atât în țară cât și afara, tot mai mulți spectatori.

Realitatea unui magician: „Ziceam că nu merită, ce voi face mai încolo? Cum voi trăi?”

Spectacolele sale sunt  solicitate la tot mai multe evenimente publice și private, iar lucrările de pictură apar în expoziții importante.

„Cred că sunt o contradicție.Mai cred că sunt și un om norocos dar leneș. Un om care a încercat cât a putut el în acel moment. Sunt ceea ce am fost și ceea ce voi fi”, spune Andrei Babici


Întrebat cum împacă pictura și magia, tânărul afirmă că le îmbrățișează pe amândouă. „Ambele sunt artă. Nu simt nici o incomodare . Pur și simplu arta și magia se îmbrățișează mereu”.

De mic a fost pasionat de pictură și magie. În copilărie, Andrei a fost fascinat de trucurile bunicului său, fapt ce l-a ambiționat să studieze magia.


„Cred că ele m-au descoperit. De mic am fost pasionat de ce se află dincolo de această pânză colorată și complexă, numită viață. Bunicul meu știa 2-3 numere de magie vechi dar cu impact mare chiar și în ziua de azi. Am mai văzut ceva trucuri la niște prieteni de familie și la un coleg de școală. După aceste semne să zic așa, am început să studiez și să îmi cumpăr cărți, dvd-uri, etc.

Pictura a venit când totul era destul de încețoșat ,mai exact în urmă cu 5 ani. Locuiam în Paris pe atunci și parcă cineva mi-a șoptit că asta e rezolvarea. A doua zi mi-am luat o pânză,culori,pensule și am început acestă călătorie infinită. A fost și este o terapie.


Mă bucur mult să văd că oamenii îmi apreciază lucrările și chiar le cumpără”, mai povestește Andrei.

Viața este o magie?


Andrei Babici vede magia ca pe cea mai reală comunicare dintre oameni.

„Magia înseamnă viață! Magia nu se termină, nu are capăt. Magia este cea mai reală comunicare dintre oameni. Magia ne învață ,ne motivează și ne oferă”.


Întrebat dacă există trucuri care te pot răni fizic, magicianul spune că deși există, după mult antrenament șansele ar trebui să se dininueze.
„Există. Ideea e că după mult antrenament șansele de accidentare ar trebui să scadă până la zero”.

 La fel ca orice om și Andrei Babici a avut momente de dezamăgire, de renunțare.

 „Am fost și eu om până să ajung magician. Au fost multe momente de dezamăgire și chiar am renunțat câteva luni bune la magie. Ziceam că nu merită, ce voi face mai încolo? Cum voi trăi? Dar parcă ceva nu m-a lăsat să fac asta și am continuat. Am început să creez trucuri, să îmi scriu scenarii. Am avut multă șansă și un curaj inconștient”, mai spune magicianul.

Magicianul și pictorul Andrei Babici promite să pregătească și mai multe surprize în anul ce vine.

„Mulțumesc enorm vieții, părinților, familiei, prietenilor și tuturor celor care mă apreciază. Poate că magia mea, fără ei, era doar o iluzie”, încheie acesta.
 
 

Etichete: pictor