monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sebastian Ghiţă, “alungat” de la Realitatea TV?

Cuplul Vîntu-Schwartzenberg doreşte să-şi păcălească partenerii şi creditorii prin metoda FNI, iar dacă aceştia doresc ceva de la compania Asesoft trebuie să meargă în instanţă, a declarat pentru Mediafax Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea TV şi cel care patronează grupul de firme Asesoft.

Rovigo, administratorul judiciar al Realitatea Media, a anunţat ieri denunţarea contractului cu Asesoft Internaţional, fapt pentru care, începând de joi (ieri – n.r.), compania condusă de Sebastian Ghiţă nu mai administrează Realitatea TV.

În schimb, Sebastian Ghiţă a declarat ieri că “cuplul Vîntu - Schwartzenberg doreşte să-şi păcălească partenerii şi creditorii prin metoda FNI”. “Cu Asesoft nu merge aşa uşor. Am mai primit astfel de notificări şi, dacă dânşii doresc ceva de la compania Asesoft, să meargă în instanţă. Asesoft va asigura funcţionarea staţiei TV cu sau fără încurcăturile stârnite de domnul Vîntu şi de domnul lichidator Vasile Căciulă”, a spus Sebastian Ghiţă, citat de Mediafax. El a mai spus că “Asesoft are licenţă şi poate asigura continuitatea emisiei, chiar dacă Realitatea Media va ajunge în faliment”, dar nu a menţionat ce licenţă are grupul Asesoft. “Astăzi, Asesoft este cel mai mare creditor şi-şi va impune punctul de vedere cu privire la această companie”, a mai spus Sebastian Ghiţă.