monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujeanul care a inițiat legea antifumat își dorește să fie interzise petardele

Legislaţia s-ar putea îmbunătăţi cu o nouă lege privind interzicerea comercializării şi folosirii petardelor în toate spaţiile publice din România.

Legea antifumat, promulgată de preşedintele României în 2015, a fost determinată în bună măsură de un demers cetăţenesc iniţiat în 2013 la Cluj: o petiţie online în care se cerea interzicerea fumatului în spaţiile publice închise.

Iniţiatorul petiţiei a fost un asistent universitar din Cluj, Mihai Cucerzan. Principalele idei ale petiţiei au fost preluate de către deputatul Aurelia Cristea, care a iniţiat legea antifumat, care avea să fie adoptată în 2015. Cucerzan are 38 de ani şi este profesor universitar la Cluj. În 2013, la scurt timp după lansarea petiţiei, spunea că ideea sa nu a făcut decât să reamintească că, de la 1 ianuarie 2013, intrase în vigoare o directivă europeană prin care se interzicea fumatul în spaţiile publice. Acum, Mihai Cucerzan revine cu o nouă iniţativă: interzicerea comercializării şi folosirii petardelor în toate spaţiile publice din România. Anunţul a fost făcut chiar pe contul său de Facebook.


„Au trecut Revelionul şi Crăciunul, sper în condiţii bune pentru cei mai mulţi dintre noi. Totuşi, în România continuă să existe o problemă: traficul produselor pirotehnice pare a fi scăpat de sub control. Iar aceasta într-o ţară care a cunoscut deja tragedia clubului Colectiv. Tristul bilanţ al ultimelor zile: un om şi-a pierdut viaţa, alte zeci de persoane au fost rănite, numeroase animale au fost traumatizate sau mutilate, au fost consemnate câteva incendii etc. Din păcate, toate acestea din cauza petardelor. Cred că a devenit evident pentru toate minţile responsabile că lucrurile nu pot continua în acest mod. Pe această cale, îmi permit o nouă iniţiativă: interzicerea comercializării şi folosirii petardelor în toate spaţiile publice din România. Sper că reprezentanţii legislativului şi presei vor analiza cu atenţie şi susţine acest demers”; a scris Cucerzan.