Actualitate
Traficant de droguri din Cluj, urmărit național, prins de polițiști la Vama Nădlac
Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanádpalota au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat, căutat de autorităţile române, în vederea executării unei pedepse privative de libertate.
Potrivit IPJ Arad, miercuri dimineață, în jurul orei 08:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, cetăţeanul român G.M., în vârstă de 33 de ani, domiciliat în judeţul Cluj.
În urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că pe numele bărbatului era emis de către autorităţile române un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul stupefiantelor, fiind condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare.
Bărbatul în cauză a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun.