Actualitate
Angajații Penitenciarului Gherla, trași la răspundere după încercarea spectaculoasă de evadare a criminalului închis pe viață
Șapte angajați cu funcții de execuție și conducere din Penitenciarul Gherla sunt cercetați de comisia de disciplină pentru că și-ar fi îndeplinit atribuțiile cu neglijență și superficialitate.
Ancheta are loc după tentativa de evadare din decembrie 2019, atunci când Niki Mădălin Lupu, un deținut condamnat la închisoare pe viaţă pentru nu mai puțin patru crime, a scobit în peretele celulei. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), s-a dispus și reinstruirea întregului personal din sectorul operativ, la nivel național, cu privire la modalitatea de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.
„În data de 12 decembrie 2019, la nivelul Penitenciarului Gherla a fost înregistrată o tentativă de evadare și s-a dispus efectuarea de cercetări privind modul de producere a incidentului. A fost sesizată comisia de disciplină împotriva a șapte angajați, cu funcții de execuție și conducere, pentru efectuarea cu neglijență și superficialitate a atribuțiilor de serviciu”, se arată într-un comunicat al ANP, remis Mediafax.
De asemenea, în legătură cu acest caz a fost sesizată și Poliția Gherla pentru a verifica dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de evadare, incidentul făcând obiectul unei anchete judiciare.
„Totodată, se continuă activitatea de evaluare și monitorizare a directorului adjunct al Penitenciarului Gherla pentru siguranța deținerii și regim penitenciar pentru implicarea în procesul de coordonare, îndrumare, control și instruire a personalului din subordine”, mai transmite ANP.
CITEȘTE ȘI: The Shawshank Redemption, varianta Gherla! Un criminal a vrut să evadeze săpând un tunel