monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Subvenționarea abonamentelor pentru studenți, chestionată în Consiliul Local: „2,3 milioane de lei pentru două luni...?”

Consilierii locali au votat, la ședința ordinară de vineri, acordarea subvenției pe mijloacele de transport în comun studenților, masteranzilor și doctoranzilor la zi.

Subvenționarea abonamentelor pentru studenți, chestionată în Consiliul Local: „2,3 mil. lei pentru două luni?”

Vorbim despre alocarea sumei de 2.285.000 lei de la bugetul local al municipiului pentru Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca SA, în vederea acordării subvenției pe mijloacele de transport în comun studenților, masteranzilor și doctoranzilor de la cursurile de zi, posesori ai unuia din cele șase carduri speciale: StudCard, ISIC Student, Euro<26 Student, Omnipass, A Card/ A Kártya sau City Card Student, pentru perioada 1 ianuarie – 29 februarie 2020.

Vor fi suportate costurile unui abonament, în valoare de 35 lei/ lună, pentru lunile ianuarie și februarie. În condițiile în care proiectul de hotărâre nr. 15/ 10.01.2020 a fost întocmit înainte ca legea bugetului de stat să fie promulgată, s-au luat în calcul doar primele două luni ale anului. Proiectul a trecut cu 21 de voturi „pentru”, consilierii locali Radu Moisin și Radu Constantea neparticipând la vot.


Tot pentru perioada 1 ianuarie – 29 februarie 2020, cu excepția vacanței școlare, consilierii locali au votat alocarea sumei de 65.000 lei de la bugetul local pentru CTP Cluj-Napoca în vederea acordării gratuității transportului spre/ dinspre școlile din Cluj-Napoca pentru elevii din Colonia Sopor, Pata Rât și Valea Fânațelor. Spre deosebire de proiectul de hotărâre privind subvenționarea abonamentelor pentru studenți, proiectul de hotărâre 19d/ 10.01.2020 a trecut cu unanimitate de voturi (23 de „pentru”).

2,3 mil. lei pentru două luni, prea mult?

Prezent la ședința de Consiliu Local, Răzvan Radu, din partea PLUS Cluj-Napoca, a declarat că susține acordarea de gratuitate pentru elevi, pensionari și șomeri, respectiv subvenționarea transportului în comun pentru studenți, masteranzi și doctoranzi, însă „doar printr-un proces transparent”. Acesta a precizat că, analizând bugetul local pe anul trecut, nu mai puțin de 9,5 milioane au mers pentru subvențiile abonamentelor studenților.


„Acum, prin acest proiect de hotărâre, s-a cerut subvenționarea pentru două luni, pentru 32.800 de abonamente. Rezultă că, pentru tot anul, s-ar aloca 13,7 milioane de lei, un plus de 40% față de 2019 și 80% față de 2018. Cerem Primăriei și Consiliului Local să includă în propunerea de buget pe anul 2020 o sumă de maxim 9,5 milioane de lei pentru aceste subvenții, precum și luarea în calcul a unei suplimentări doar pe baza unei cereri justificative din partea CTP, care să conțină niște date publice care lipsesc momentan”, a punctat Răzvan Radu.

„Toate observațiile dumneavoastră sunt pertinente, exact în baza legii, iar ele sunt avute în vedere la întocmirea actelor normative locale, respectiv bugetul și alocările de sumă, exact conform prevederilor legale. În privința CTP, este cea mai performantă companie de transport din România, un model pentru ceea ce înseamnă promovarea, susținerea și exercitarea transportului public nepoluant și de calitate”, a dat asigurări primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.