monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Liviu Dragnea ar putea ieşi din închisoare. Marţi se judecă pe fond recursul în casaţie

Liviu Dragnea va fi adus marţi dimineaţă de la Penitenciarul Rahova la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Fostul lider PSD se va judeca pe o cale extraordinară de atac introdusă însăşi de partidul pe care l-a condus, prin care acesta încearcă să obţină rejudecarea dosarului în care a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Fostul lider social-democrat a contestat condamnarea prin introducerea a doi căi extraordinare de atac - contestaţia în anulare şi recursul în casaţie.

Pe 10 decembrie 2019, magistraţii i-au respins contestaţia în anulare, urmând ca recursul în casaţie să se judece marţi.

Judecătorii au dispus citarea în instanţă a lui Liviu Dragnea, dar şi a altor inculpaţi din dosar, respectiv Floarea Alesu, Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica.

Conform rechizitoriului întocmit de DNA, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate - Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.

Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.