monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Demisii în bloc la Pro TV Cluj. Corespondenții locali au părăsit postul TV

Întreaga echipă de corespondenți Pro TV Cluj, care era formată din trei oameni, a plecat de la postul de televiziune.

Ștefan PășcuțăRaisa Humeniuc și Laura Goarnă, cei trei corespondenți, au decis să plece în același timp de la postul la care lucrau de câțiva ani.

 


Ștefan Pășcuță a anunțat pe rețelele de socializare că, după patru ani în care a lucrat la PRO TV și un deceniu de presă, se orientează spre alt domeniu.

 


„După aproape 4 ani, vreau să vă anunț că astăzi (n.red. luni) a fost ultima mea zi în calitate de corespondent la Știrile ProTV. Am o cariera în radio și televiziune de un deceniu, timp în care am străbătut patria în lung și-n lat. Amintiri sunt multe, cât pentru o viață întreagă. Mai ales că, de multe ori, stăteam pe teren mai mult ca acasă. Uitându-mă acum în spate, nu regret nimic. Am învățat din toate. Sunt mândru de tot ce am realizat până acum și mă voi focusa să fiu și mai bun pe viitor. Cel puțin pentru moment am să fac o schimbare în viata mea, despre care vă mai anunț pe parcurs. Atât pentru moment. La revedere!”, a scris Pășcuță pe Facebook.

„E vorba de o schimbare și cam asta e”, a completat fostul corespondent pentru Monitorul de Cluj.


Chiar și cea mai veche dintre corespondenți, Raisa Humeniuc , care era de 6 ani la PROTV, a luat decizia să părăsească postul de televiziune la începutul acestui an.

„Am decis să plec în decembrie și am făcut-o pentru că voiam o schimbare. Am stat 6 ani în pro și am primit mai multe oferte din mai multe domenii și am zis că e timpul să schimb ceva”, a declarat Raisa.


De asemenea, părăsește postul și Laura Goarnă. Ea lucra la Pro TV din martie 2018. Momentan ea încă se află în preaviz.

„Mi-am dat demisia și am să mă orientez spre alt domeniu. Plec din presă”, a spus pentru Monitorul de Cluj Laura Goarnă.


Reamintim că, în urmă cu aproape doi ani, Pro TV a închis emisia stațiilor locale, inclusiv cea de la Cluj Napoca, dar a păstrat echipe de corespondenți.

 

Etichete: pro tv