monitorulcj.ro Menu
Actualitate

S-a stins din viață unul dintre primii salvamontiști clujeni

Gebefügi János, unul dintre primii salvamontiști clujeni, a încetat din viață la Budapesta, la vârsta de 78 de ani. Schior de mare clasă, Gebefügi János a fost membru în prima echipă salvamont înființată acum jumătate de secol la Turda.

”Atunci când, împreună cu Misi Szalma am înființat Salvamontul Cluj la Turda, am decis să ne bazăm și pe schiori, așa că pe prima listă aprobată atunci de primărie, l-am cooptat și pe Gebefügi János, pe care îl știam de la Băișoara, unde familia sa dezvoltase o importantă mișcare de schi. A fost unul dintre cei pe care contam în activitatea de salvamont în Băișoara”, rememorează Gligor Bodea, cel care a înființat și condus echipa Salvamont Cluj.

Angajații și voluntarii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate.