monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Minor de 17 ani, prins conducând o mașină pe un drum din județul Cluj

Polițiștii clujeni fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în cazul unui adolescent care a fost depistat la volan în trafic.

Potrivit polițiștilor, tânărul în vârstă de 17 ani, din comuna Ciucea, județul Cluj, a fost depistat, miercuri, în jurul orei 19.20, de polițiștii din Huedin, în timp ce se deplasa cu un autovehicul, pe DJ 108A, în afara localității Vânători, de pe raza comunei Ciucea, deși nu deținea permis de conducere.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.