monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fântânile arteziene din Cluj intră in reparaţii. Primăria caută firmă care să întreţină şi flăcările comemorative

Primăria Cluj-Napoca pune la bătaie peste 165.000 de euro pentru întreţinerea fântânilor arteziene, dar şi pentru reparaţii la cişmelele şi flăcările comemorative din oraş.

Municipalitatea clujeană a scos la licitaţie un acord cadru de “întreţinere şi reparaţii curente fântâni arteziene, cişmele şi flăcări comemorative, inclusiv montare cişmele pe locaţii noi”. Potrivit documentelor Primăriei, contractul se va încheia pe o durată de 24 de luni, iar valoarea estimată este de 794.099 lei fără TVA (168.000 de euro).

Despre fântâna arteziană din Piața Avram Iancu, în caietul de sarcini se precizează că aceasta “necesită o supraveghere și întreținere permanentă pe tot parcursul programului de funcționare. Aceasta funcționează zilnic, pe fond de muzică, cu pauze pe timpul zilei (...) Se va asigura supravegherea pornirii, opririi fântânii și modul de funcționare, sincronizarea jocurilor de apă cu muzică și lumini, supravegherea bazinului de apă”.


Firma care va câştiga licitaţie mai trebuie să se ocupe şi de zecile de cișmele din oraș, inclusiv de montarea de noi asemenea aparate.

Totodată, vorbim şi de întreţinerea celor patru flăcări comemorative din oraș. În cazul acestora, doar cea din Piața Mihai Viteazu funcționează permanent. Alte flăcări comemorative sunt amplasate în Cimitirul Eroilor şi pe Bulevardul Eroilor.


În oraș sunt în prezent 14 fântâni arteziene, cu titlu de exemplu amintim fântâna arteziană din Parcul Central Simion Bărnuțiu, fântâna arteziană Cuza Vodă (CEC), fântâna arteziană Piața Mihai Viteazul, fântâna arteziană Piața Avram Iancu, cele două fântâni arteziene de pe bulevardul Eroilor, fântâna arteziană Piața Unirii etc.

CITEŞTE ŞI


Fântânile arteziene din Cluj-Napoca, monumente ale ruşinii – GALERIE FOTO