monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 500 milioane euro pentru finanţarea creşelor și a şcolilor

Ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, a anunţat, luni, că Guvernul va aloca peste 500 milioane de euro pentru finanţarea unor creşe, şcoli, licee tehnologice şi universităţi.

Ministrul Dezvoltării a spus că vor fi alocate peste 500 milioane de euro pentru a finanţa creşe, şcoli, licee tehnologice şi universităţi.

„Mâine, vom construi acum. Ceea ce vom putea face mâine, facem astăzi. Construim acum mâine. Nu mai aşteptăm ani pentru a finanţa aceste proiecte în exerciţiul financiar 2021-2027. Vom finanţa aceste proiecte din lista de rezerve acum”, a spus ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan.


Florin Roman, liderul deputaţilor PNL, a spus că pentru prima dată, prin Programul Operaţional Regional (POR), co fi finanţate liceele tehnologice.

„E pentru prima dată când intră la finanţare, pe cele trei axe, şi liceele tehnologice, ceea ce până acum, ele erau un fel de Cenuşăreasă a învăţământului. Vom putea, prin POR, în mediul urban, să reabilităm şi să modernizăm şi aceste licee tehnologice. Ştiţi că o altă prioritate a PNL e revigorarea învăţământului profesional şi tehnic”, a menţionat Roman.


Parlamentarii PNL şi membrii Guvernului au început, luni, o serie de consultări de lucru, pentru a stabili un punct de vedere comun asupra iniţiativelor legislative care vor intra în dezbatere în noua sesiune parlamentară.