monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Atenţie, şoferi! Poliţiştii rutieri vor înregistra toate discuţiile când veţi fi opriţi în trafic

9.000 de camere video vor ajunge în curând în posesia polițiștilor. Peste aproximativ o lună, șoferii opriți în trafic vor fi avertizați că discuția cu agentul de la Rutieră este înregistrată și, la nevoie, imaginile pot fi folosite în instanță.

Orice intercațiune pe care o vor avea șoferii cu polițiștii va fi înregistrată. Sistemul body-cam va fi prezent pe fiecare polițist, în așa fel încât imaginile care vor fi stocate pe acest dispozitiv vor putea fi folosite ca probe.

Modelul este preluat de la poliţiştii americani. Spre exemplu, polițiștii din Seattle au intervenit acum câteva zile în cazul unui suspect extrem de periculos. Întreaga misiune, inclusiv momentul în care au deschis focul asupra mașinii bărbatului pe care îl urmăreau, a fost filmată de camerele miniaturale pe pe care oamenii legii le poartă prinse de uniformă.


Polițiștii români de la Rutieră vor primi și ei astfel de camere. Experimentul cu primele 300 de dispozitive a avut succes, iar Ministerul de Interne a investit 5,8 milioane de lei în 9.000 de mini-camere, informează Digi24.ro.

Polițiștii vor putea pune camerele în funcțiune în momentul în care opresc un șofer în trafic sau ulterior, dacă situația devine periculoasă.


Cosmin Andreica, reprezentant al poliţiştilor: „Aceste imagini sunt probe și reprezintă probe atât în ceea ce privește constatarea contravențiilor, cât și în cauzele penale”.

Camerele video ar urma să fie folosite în schimburi de aproape 40.000 de polițiști. Oficialii MAI spun că, în primă fază, vor primi dispozitive de înregistrare video toți polițiștii în uniformă. Apoi vor beneficia de o astfel de dotare și cei din structurile speciale.