monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO Elevi chiulangii, prinși de polițiștii clujeni răsfățându-se la mall în timpul orelor

La data de 28 ianuarie a.c., polițiștii de proximitate și cei de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secția 3 Poliție au desfășurat o activitate în vederea prevenirii absenteismului școlar.

Elevi chiulangii, prinși de polițiștii clujeni la mall, sursă foto: IPJ Cluj

Potrivit IPJ Cluj, acțiunea polițiștilor s-a desfășurat în incinta și proximitatea unui centru comercial de pe raza cartierului Gheorgheni, polițiștii identificând 10 elevi care trebuiau să se afle la cursuri în intervalul respectiv.

În urma activității desfășurate, polițiștii au întocmit note de informare cu privire la aspectele constatate, pe care le-au înaintat unităților de învățământ din cadrul cărora făceau parte elevii, pentru stabilirea măsurilor specifice.