Actualitate
Daniel David şi-a anunţat candidatura la şefia UBB
Psihologul Daniel David și-a depus candidatura pentru funcția de rector al Universității „Babeș- Bolyai”.
Anunțul a fost făcut pe blogul său personal, acolo unde a făcut și o sinteză a programului său.
„Așa cum am anunțat, odată încheiată campania de alegeri academice la UBB pentru departament/consilii/senat, mi-am depus astăzi, 28.01.2020, candidatura pentru poziția de rector al UBB.
Programul de candidatură va fi făcut public în data de 1 februarie 2020, atunci când începe în mod formal campania pentru rectoratul UBB. Până atunci, vă prezint mai jos, în sinteză, viziunea care fundamentează programul, în limbile română, maghiară și germană. Programul propus derivă dintr-o platformă participativă largă, astfel că vă mulțumesc tuturor celor implicați! Platforma nu țintește doar rectoratul UBB, ci servirea comunității noastre, prin propunerea/susținerea în diverse poziții de conducere/reprezentare a colegilor cărora le pasă de viitorul universității noastre, îl văd în context modern, european și doresc să se implice în această direcție. În acest sens, rezultatele inițiale ale alegerilor de la nivelul departamentelor/consiliilor/senatului sunt foarte bune, urmând acum, înainte de alegerea rectorului, să alegem un președinte de senat în același spirit (iar aici nu este un secret colaborarea strânsă pe care o avem în acest demers cu profesorul Florin Streteanu).
Atitudinea mea în timpul campaniei va fi că ceilalți candidați nu sunt contracandidații mei, ci colegii mei. Vom propune fiecare programe pentru comunitatea noastră, mai mult sau mai puțin similare, le vom dezbate între noi, iar programul ales de comunitate va da rectorul UBB. Sunt convins că știm să alegem ce este bine pentru comunitatea noastră, și anume viitorul și modernitatea UBB!”, a scris Daniel David pe blogul său personal.
Până acum, în cursa pentru funcția de rector al UBB s-a mai înscris teologul Ioan Chirilă, actualul președinte al senatului UBB. Viitorul rector al Universității „Babeș-Bolyai” va fi ales prin vot direct în data de 3 martie 2020.