monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cifre ÎNGRIJORĂTOARE! 40% dintre copii nu ar spune dacă ar fi ABUZAȚI SEXUAL!

Date îngrijorătoare au ieşit la suprafaţă în urma unui sondaj realizat de World Vision România.

Sursă foto: https://themomchildcare.com/

40% dintre copii nu ar vorbi cu părinții dacă ar fi martori sau victime ale unui abuz sexual. Aceasta, deşi 1 din 6 copii are prieteni sau colegi care au fost abuzați sexual. Din acelaşi sondaj reiese şi că cei mai mulți dintre ei nu recunosc și nu pot detecta numeroase forme ale abuzului sexual, precum faptul că abuzatorul se dezbracă în fața lor sau că îi invită să urmărească imagini cu conținut sexual.

Jumătate dintre copiii care au participat la sondaj spun că nu știu că atingerea de către abuzator a zonelor intime ale propriului corp în fața copilului sau faptul că acesta îi mângâie împotriva voinței lor sunt forme de abuz sexual. Pe de altă parte, chiar şi când recunosc aceste forme, doar 3 din 5 copii ar vorbi cu părinții și doar jumătate ar suna la poliție.


„Cele mai importante rezultate ale sondajului indică faptul că majoritatea copiilor nu cunosc toate formele de abuz sexual. Astfel, 4 din 5 copii nu știu că mimarea actului sexual, fără ca acesta să aibă loc, este o formă de abuz sexual. 70% dintre minorii chestionați nu știu că atunci când abuzatorul se dezbracă (parțial sau total) în fața lor este tot o formă de abuz sexual. O proporție similară a respondenților nu știe că obligarea sau invitarea copilului să vizioneze imagini sau/ și filme cu conținut sexual explicit este o formă de abuz sexual. De asemenea, un număr foarte mare dintre copiii chestionați nu identifică numeroase alte forme de abuz sexual: invitarea de către abuzator să atingă zonele intime ale corpului acestuia (3 din 5); faptul că acesta cere copilului să se dezbrace (parțial sau total) (3 din 5); forțarea copilului de a întreține relații sexuale, fără ca acest lucru să se întâmple (3 din 5); atingerea de către abuzator a zonelor intime ale propriului corp în fața copilului sau atingerea corpului copilului împotriva voinței acestuia (jumătate dintre copii); atingerea zonelor intime ale corpului copilului de către abuzator (40% dintre copiii chestionați).

Deși peste 80% dintre copiii chestionați recunosc că vorbesc cu părinții despre subiecte precum violența sexuală, aceasta fiind principala sursă de informare, există și alte canale de unde își iau informațiile despre acest tip de agresiuni: o treime dintre ei de pe Internet, inclusiv de pe site-uri pornografice, și doar 1 din 7 din mass media (TV, publicații tipărite, radio).


Ce au făcut copiii abuzați sexual? Doar 2 din 5 au spus părinților (40%), o proporție și mai mică – 30% – au mers la poliție, în timp ce 20% le-au spus doar prietenilor. Rezultatele arată că abuzul sexual este un subiect tabu; victimele aleg adesea tăcerea și din cauză că reclamarea unor asemenea cazuri ar duce la stigmatizarea lor.

Dar ce spun că ar face, efectiv, minorii, în cazul în care ar fi martori sau victime ale abuzului sexual? Sondajul relevă că atunci când recunosc abuzul sexual, 40% dintre copii nu ar vorbi cu părinții despre asta (doar 3 din 5 ar face-o), doar jumătate ar suna la poliție (1 din 2) și doar 20% ar suna la protecția copilului (1 din 5)”, transmit reprezentanţii World Vision România, într-un comunicat de presă.


Sondajul a arătat şi că peste 80% dintre copiii abuzați au fost fete. 46% din copiii abuzați au între 14-18 ani și 35% sunt copii sub 14 ani.

„Faptul că, așa cum arată sondajul făcut de noi, copiii nu ştiu să recunoască abuzul sexual în toate formele lui, îi face pe aceștia să creadă că abuzul şi violenţa reprezintă o normalitate. Dacă nu recunosc abuzul nu îl pot reclama, dacă nu este cunoscut, nu poate fi eliminat din comunitate și pedepsit abuzatorul și ne aflăm astfel într-un cerc vicios din cauza căruia aceste practici se perpetuează. Această situație alarmantă trebuie pusă urgent pe agenda publică”, spune Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.


Sondajul a fost realizat online, pe un eșantion de 1.594 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani (cei mai mulți, elevi de liceu), de elevii din Consiliul Consultativ al Copiilor din cadrul World Vision România, un grup de 12 adolescenţi care reprezintă vocea tuturor celor 14.000 de copii sprijiniţi prin programele Fundaţiei.

Chestionarul a fost completat de copiii participanți la sondaj în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, respondenții provenind din 27 de județe și municipiul București, preponderent din județele Dolj, Vâlcea, Vaslui, Cluj, Iași, Buzău și Ialomița.


“Abuzul sexual afectează bunăstarea copilului, creşterea şi dezvoltarea sa  şi are consecinţe pe termen lung pe parcursul vieţii. Protecţia copilului este o prioritate pentru Fundaţia World Vision România şi luptăm pentru eradicarea violenţei sexuale asupra copilului prin implicarea copiilor, autorităţilor şi altor reprezentanţi ai societăţii civile:

Milităm pentru introducerea temelor de educaţie pentru siguranţa copiilor privind abuzul la ora de educaţie civică.

Lucrăm cu autorităţile şi specialiştii implicaţi în prevenirea, depistarea şi combaterea abuzului sexual asupra copilului pentru a găsi cele mai eficiente soluţii şi pentru a le pune în aplicare de urgenţă.

Informăm copiii din proiectele noastre cu privire la acest fenomen şi îi învăţăm să recunoască formele abuzului sexual şi să-l raporteze. În plus, pregătim elevii din Consiliul Consultativ al Copiilor să poată transmite, la rândul lor, informaţii altor copii, să-i înveţe să recunoască formele de abuz sexual şi să-i încurajeze să raporteze atunci când un astfel de caz are loc.

Informăm părinţii cu privire la violenţa sexuală împotriva copilului şi îi învaţăm cum să îi îndrume, în programul Şcoala Părinţilor.

Angajaţii şi voluntarii Fundaţiei depistează şi raportează cazurile şi suspiciunile de abuz sexual asupra copilului, semnalând aceste situații forurilor competente”, mai precizează reprezentanţii World Vision România.