monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum putem preveni gripa? Medicul Irina Filipescu, despre importanța și efectele vaccinului gripal

Prevenția gripei este cel mai important aspect în tot ceea ce ține de patologie gripală deoarece există vaccin. Dr Irina Filipescu, de la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj explică cât de importantă este vaccinarea și ce este mai exact un vaccin.

Dr Irina Filipescu susține că experiențele de anii trecuți ne arată că vaccinarea antigripală ne ferește de îmbolnăviri și îi ferește pe cei din jurul nostru.

„Acesta este cel mai important aspect în tot ce ține de partea asta de patologie gripală pentru că avem vaccin. Aici o să se înceapă cu gurile rele care vor spune că procentul de protecție al vaccinului antigripal este mic și nu asigură destulă protecție. Experiențele de anii trecuți ne arată că vaccinarea antigripală ne ferește de îmbolnăviri și îi ferește pe cei din jurul nostru. Mai ales pe cei care sunt cu alte probleme de sănătate asociate”, spune  Dr Irina Filipescu la un post de radio. 


Mai mult, această afirmă că cei care au fost vaccinați nu au avut probleme, iar cei care s-au prezentat la Spitalul de  Boli Infecțioase nu au fost vaccinați. 

„Anul acesta, spre diferență de anul trecut mult mai multă lume s-a vaccinat antigripal și din multitudinea de cazuri care au venit la noi la spital pentru consultație nimeni nu a fost vaccinat antigripal. Cei care au fost vaccinați nu au avut evenimente de tip respirator care să ne ducă cu gândul că vaccinul nu a fost eficient”, mai spune dânsa. 


Ce este vaccinul gripal?

Vaccinul gripal, administrat în fiecare an, este cea mai eficientă metodă de protecție împotriva virusurilor gripale. Vaccinarea împotriva gripei reduce numărul de îmbolnăviri, vizitele la medic, precum și numărul internărilor. Vaccinul este recomandat tuturor persoanelor, începând cu vârsta de 6 luni. 


Nu toată lumea știe ce presupune acest vaccin motiv pentru care,  Dr Irina Filipescu, explică ce înseamnă vaccinul. 

„Poate oamenii ar trebui să înțeleagă ce înseamnă un vaccin și aici este o noțiune general valabilă. Un vaccin înseamnă că se ia  respectivul microorganism care poate să fie virus, poate să fie bacterie și se izolează o componentă a lui, de cele mai multe ori un antigen de suprafață sau o componenta a capsulei lui de suprafață și se face ca un semnal. Acesta este vaccinul. Acest semnal este injectat în organismul nostru și sistemul imunitar pe care îl avem, îl recunoaște ca fiind parte a acelui microorganism. Este doar o parte a acelui microorganism, este complet lipsit de virulență. Atunci vom sintetiza anticorpi specifici astfel încât, în momentul în care noi venim în contact cu microorganismul respectiv, viu și cel care ne poate face rău, noi deja avem sintetizați anticorpi”, mai spune Dr Irina Filipescu.


Prima săptămână de epidemie din acest sezon

Autorităţile tocmai au anunţat că România a înregistrat prima săptămână epidemică din acest sezon. Asta nu înseamnă însă că în țară a fost declarată epidemie de gripă.


Ultima săptămână a lunii ianuarie e caracterizată ca fiind prima săptămână epidemică din acest sezon. Șapte decese au fost confirmate în ultima săptămână.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunță că în săptămâna 20 - 26 ianuarie activitatea gripală a avut un trend crescător, rata pozitivității pentru virus gripal la cazurile testate fiind peste 50%.

La nivel național au fost raportate 3.645 cazuri de gripă clinică în toată țara, mai multe cu 7,4% față de aceeași săptămână a anului trecut.

Numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute a depășit 102.000, dar este mai mic față de aceeași săptămână a sezonului trecut și mai mare față de săptămâna trecută.

„Deorece creşterea numărului de îmbolnăviri faţă de nivelul aşteptat (media aritmetică a numărului de cazuri raportate în trei săptămâni anterioare) a fost mai mare de 20% şi au fost detectate mai mult de 10% virusuri gripale aparţinând aceluiaşi subtip, din totalul produselor patologice testate, săptămâna 4 a fost caracterizată ca prima săptămână epidemică din acest sezon”, informează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Au fost confirmate 7 decese noi confirmate cu virus gripal, iar de la începutul sezonului au fost înregistrate 10 decese confirmate cu virus gripal. În aceeași perioadă a sezonului trecut au fost înregistrate 69 de decese confirmate cu virus gripal.