monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un jandarm LOVEȘTE și ÎNJURĂ un bărbat în Cluj - VIDEO

Un jandarm a fost filmat în timp ce lovește și doboară un bărbat în Cluj-Napoca.

Victima ar fi fost un bărbat băut, care l-ar fi înjurat pe jandarm, spun martorii. „Eu îs nimeni în Clujul ăsta, mă?”, a strigat jandarmul către el.

Conform martorilor, incidentul s-a consumat sâmbătă seară în jurul orei 22.00, în Piața Gării, din Cluj-Napoca.


În înregistrarea video jandarmul poate fi văzut cum, înfuriat, se năpustește asupra bărbatului și îl doboară la pământ, în stația de autobuz aflată peste drum de gara orașului.

„Stai jos, că aci te rup în două, tu n-auzi?”, strigă jandarmul.


În imaginile surprinse de un trecător se observă cum omul legii îl ia practic pe sus pe bărbatul aflat în stația de autobuz, îl trânteşte la pământ şi începe să îl înjure.

Jandarmul a continuat cu o lovitură cu piciorul aplicată celui pus la pământ, deşi acesta nu pare să riposteze. Omul legii înjură și-l lovește cu bocancul pe bărbatul pe care la trântit.


„Tu cu cine ai impresia că vorbești? Eu îs nimeni în Clujul ăsta, mă? Că te rup în două! Stai, stai că vine poliția”, mai spune jandarmul.

La finalul înregistrării video de 38 de secunde apare și un polițist, care discută cu jandarmul.


Martorii spun că bărbatul bătut era băut și l-ar fi înjurat pe jandarm, care și-a pierdut cumpătul și l-a lovit.

Inspectoratul Județean de Jandarmerie Cluj a confirmat faptul ca bărbatul din imagini este angajat al instituției.


„Vă confirmăm că cel care apare în imagini este subofiţer în cadrul IJJ Cluj. Din informaţiile pe care  le deţin, subofiţerul se afla în zona gării într-o misiune de patrulare în timpul căreia a observat un conflict între două persoane. Jandarmul a încercat să aplaneze conflictul, să le despartă. Din cauza stării de ebrietate a uneia din persoane, nu a fost posibil acest lucru, aceasta devenind agresivă şi înjurându-l pe jandarm.
Din ordinul comenzii unităţii, încă de azi noapte, a fost constituită o comisie de verificare. Din ce reiese din imaginile apărute în spaţiul public pe care şi noi le-am vizionat, este vorba despre un comportament agresiv, violent. Urmează ca această comisie să stabilească întregul context în care s-a produs incidentul”, au transmis reprezentanții IJJ Cluj.